Limba noastră peste veacuri
Are gustul tămâioasei
Pentru inimă și leacuri
Când ne doare dorul casei.
Limba noastră-i ambră sacră,
Are gustul domnesc de cramă,
Dulce chiar dacă e acră
Când e-amară și blesteamă...
Limba noastră fără semăn
Are gustul de fetească,
De sărut de prunc în leagăn
Și de doină eminească.
Limba noastră de milenii
Are gustul de regală
Tescuită-n teasc de genii
Din a sângelui cerneală...
Limba noastră cea de rugă
Are gustul de mustoasă,
De vin vechi de buturugă
Și de lacrimă sfioasă.
Limba noastră nepereche
Are gustul de băbească
Cea mai nobilă și veche
Pe moșia strămoșească.
Limba noastră-i încântare,
Are gust de viță vie
Și de România Mare
În podgorii pe vecie.
Limba noastră de dulci muguri
Are gust de busuioacă
Distilată din vechi struguri
Copți pe glia traco-dacă.
Limba noastră-i seva noastră,
Are gust de boabă-amară
Ce în dulce grai se-ncastră
Și în slova seculară.
Limba noastră e-o licoare,
Are gustul din buchetul
Ce îl plânge și îl doare
Pe sfinția sa, Poetul.
-->
Comentarii
Limba noastră-i seva noastră,
Are gust de boabă-amară
Ce în dulce grai se-ncastră
Și în slova seculară.
Limba noastră e-o licoare,
Are gustul din buchetul
Ce îl plânge și îl doare
Pe sfinția sa, Poetul.
Ei, sinceră să fiu, cred că aş fi dat copy-paste la toată poezia, dar până la urmă m-am decis doar asupra ultimelor două strofe.