Liniştea m-a (cu)prins de mâini şi de picioare cu lanţurile
de afară, de ciripit de păsări la mugurii de sub pământ.
De dincolo de mine
s-a auzit un strigăt, ca un ecou,
de ani rămaşi pe faleză
şi nici apa nu mai curge...
Roata se trece prin lăuntru cu dinţii ei trecuţi prin colţ de gânduri,
stropeşte cu sânge urletul de dor şi tac de teamă să nu mă dezlege
pe mine şi să-mi agaţe necuvintele în cuiul de departe şi şoaptele
să nu m-ajungă până nu-mi îngrop toate firimiturile
de viaţă,
lacrimile,
ploaia
şi soarele.
Ce albastru e cerul? Acum...
08.02.2016 ora 12,13’
-->
Comentarii
multumesc din suflet Lenus, o zi asa cum ti-o doresti, Marius