Atunci când poezia îşi deschide aripile spre cer cu o anvergură impresionantă, distanţa dintre inimă şi cuvânt devine insignifiantă. Acestea se împletesc într-o ţesătură magică, învelind sufletul sfărâmat şi vindecându-l sau, cel puţin, uşurându-i po
comentariu (5)
Pe Steluţa Crăciun am avut onoarea şi plăcerea să o cunosc în urmă cu aproape doi ani, când am descoperit-o într-unul din cenaclurile literare virtuale, a cărui membră devenisem. Am fost, încă de la început, impresionată de bogăţia metaforică şi orig
Poeta Ana Podaru îmi era deja cunoscută, de peste doi ani, din spaţiul virtual, atunci când ne-am întâlnit pentru prima oară la Deva. Întâmplarea a făcut ca drumurile noastre să se intersecteze, pentru scurt timp, în luna august, cu ocazia popasului
De poeta Mirela Ianuş Dinga nu am auzit niciodată până acum, aşa cum, probabil, nici ea nu a auzit de mine. Am ajuns, de curând şi cu totul întâmplător, în posesia volumului său de poezii, intitulat Arabescuri (apărut la Editura eCreator, din Baia Ma
Pe Nicolae Scheianu l-am cunoscut la începutul lunii iunie (2018), când venise din Baia Mare la Deva, cu ocazia lansării de carte a unui coleg scriitor din oraşul aflat la poalele Cetăţii. Întâmplarea (fericită) a făcut să se aşeze chiar pe scaunul
Numărul zero
Numărul zero este un număr cu soț sau este un număr fără soț?
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!