Blog

azi

o zi ca şi ieri

ca şi cea de mâine

cu-acelaşi astru

revărsând lumină

şi-acelaşi cer de nepătruns

cu mine sau fără mine

cu tine sau fără tine

nestăvilit

timpul curge-nspre apus

păşim amândoi anost

cu gândul nesupus mie

ţie

şi-acum şi mâine

ca şi ieri

pe mereu ne

am trecut pragul unui muzeu
într-o zi de treisprezece -
pentru că nu trebuia să fiu superstiţios...

prima cameră era luminoasă
cu multe jucării
păpuşi mutilate, mingi de toate culorile...
aici puteai să faci orice,
chiar să spargi o cană sau un geam,

o ploaie rece se cerne
peste îmbătrânite frunze
din zborul efemer
vântul le aşterne
covor multicolor
dumnezeiesc

eu rătăcesc pe cărări arămii
cu pasul usor
frunzele-abia să le-ating
să nu le strivesc

plouă octombrie în ore târzii
şi timpul simt cum mă cer

o să-ți trimit în fiecare zi
câte o floare
să te înfloresc
ca tu să poți a te trezi
în locul doar de amândoi visat
să nu mai știu
sub ce culoare te ascunzi
decât atunci
când sărutând petalele
eu voi simți un tremurat...

cad frunze bolnave de atâta toamnă
în zbor de fluturi orbi
se rotesc deasupra pădurii
doar cârduri de corbi
cărări neumbrite acum şerpuiesc
şi ciute se pierd în opalina ceaţă
din roua uscată stele se-adapă
înflorind dimineţii sărutul de gheaţă

cad f

plouă afară
o ploaie amară
chiar dacă e vară...

tu stai într-o gară
şi-aştepţi trenul de seară
să treacă iară...

în care să urci
dacă apuci
să te tot duci...

prin ploaie bulbuci
pân' la răscruci
să nu te întorci

vreodată aici
nici măcar să zici

ce viaţă a

haiku

pe o petală
doi fluturi îmbrăţişaţi
acoperiţi de noapte
*
pescăruş în zbor
căutându-şi catargul
luna iar ninge
*
zăpada ninsă
înfloreşte pe alei
albinele dorm

ninge peste oraşul ruină
şi câini vagabonzi
peste oameni cu mersul mecanic
de miriapozi

ninge peste mâna întinsă-n abis
cerşind în avans din ziua de mâine
sau scormonind în gunoaie
după aruncata fărâmă de vis
după bucata de pâine

e-n jur atât de curat
căc

unde ești acum când am nevoie de tine
și cerul s-a prăvălit peste mine ca un opac tavan
când florile-au murit
căci ochii mei scurși de lumină
n-au mai zărit petalele-n culoare
când păsările aripi n-au ca să mai zboare
și în abisuri cad
unde ești acum când

azi, ar fi trebuit să cheltuiesc banii puşi de-o parte
pentru ziua ta - o sumă simbolică,
certându-mă de fiecare dată, că-i risipesc pe fleacuri.
zâmbetul cu care mă întâmpinai,
era una din marile mele bucurii dintr-un an.
"de ce-ai mai plecat de-ac

ascult cum trece timpul
acum când ochii mei
acelaşi întuneric văd
ascuns sub pleoapele lăsate
a dispărut pământul
nici cer nu e
de care luna să se-agaţe
nici candelabre-n care stelele să ardă
doar vântu-aruncă ploaia
şi stropii se preling pe geam
desprins

azi m-am întors în satul meu,
ca un străin, necunoscut...
acasă, doar aici voi fi mereu,
aici, de unde visul a-nceput.

pustiu e-acuma în ogradă-
în loc de flori cresc buruieni
și gardul într-o parte stă să cadă,
de-atâtea ploi, de-atâtea ierni.

o ușă s

micropoem(1)

înstelatul cer se stinge
în lumina dimineţii
de-atâta rouă
se-nchide -
zorind -
regina nopţii

micropoem(2)

curcubeu rănit de soare
răstignind ploaia
doar pendulul mai picură

micropoem(3)

mori de vânt
macină timpul lui Van
nemuritoare
floarea-soar

mi-e toamnă-n suflet
când cocorii pleacă
şi vântul e vuiet
când frigul usucă

pe rozele decolorate
petalele-s ninse
şi zilele trec înşirate
anost întunecoase...
#
mi-e toamnă în suflet
când tu nu-mi eşti aproape
iar dorul meu te strigă
şi cerul picur

cu ce-am putea să stingem focul
ce ne arde-n trup
uscate buze sărutul iar s-adape
şi mâna ta în mâna mea un legământ -
de mai încape...

voi curge peste tine-ntr-un potop de doruri ude
inundă-mă şi tu în val de rouă
să răcorim aceaste clipe prea arzân

frunzele şi-au început exodul
contaminate incurabil cu aceeaşi toamnă
cei mai mulţi dintre noi vom rămâne indiferenţi
doar câţiva compozitori
pictori sau poeţi le vor plânge
din zborul lor maladiv
unele se vor aşeza în părul îndrăgostiţilor
altele - mai n

frunză arămie
alungată de vânt
ţi-e strigătul foşnet
când din zborul în vrie
cobori pe pământ
şi-ar mai şti cineva
că ai fost de un verde crud cândva
şi umbră ai picurat
într-un timp indiferent
poate de sus îşi va aminti o stea
în dimineţi de-argint
pulsând

uneori noaptea
când merg pe stradă
mă întâlnesc cu mine însumi
îl întreb dacă are un foc
şi cât fumăm împreună ţigara
vorbim despre aceeaşi mamă
aceeaşi iubită
aceeaşi singurătate...
apoi ne dăm mâna şi ne despărţim
sperând că-ntr-o altă noapte
ne vom întâln

mi-e toamna tristeţe
petale de roze zac scuturate
fără culoare
şi-apusul e mereu aproape
şi-atât de departe se deschid zorii
plină de griuri lumina răsare

cerul de plumb amestecă norii
şi plouă mărunt zile la rând...
prin porii deschişi
frigul îmi in

un expeditor
de suflet în cuvinte sunt
către tine
destinatarul de oriunde
de oricând
tu poate într-o zi îmi vei răspunde
chiar dacă la adresa mea
prin spartele ferestre
doar vântul mai pătrunde