LOGODNICUL DE PE MEETIC

[maria giurgiu]

Răspunsese la anunțul pe Meetic cu o lună în urmă și de atunci totul se schimbase în viața ei.
Inițial fusese sceptică și nu crezuse posibil, că v- a întâlni vreodată prințul pe un cal alb la care visase și ea, ca orice altă tânăra fată, în anii de liceu. De atunci, ceea ce i se întâmpla aievea, depășise orice imaginație. Intrase în jocul acela fantezist, în glumă, cu convingerea că era ceva imposibil în viața reală și totuși, spiritul ei temerar, dornic de a trăi viața la cote înalte barem în virtual, dacă altfel nu era posibil, o împinsese să meargă până la capătul jocului.
Acceptase întâlnirea cu tânărul prinț, dintr- o altă dimensiune, așa cum se autodefinise cel care publicase anunțul, care își căuta o tânără frumoasă drept consoartă. Necunoscutul dăduse în anunțul său o descriere a ceea ce căuta, care în mod paradoxal corespundea perfect profilului său și îl primise pe mail. Astfel intrase ea în joc și acum nunta fusese deja fixată, pentru săptămână viitoare, iar ea își cunoscuse doar pe webcam logodnicul. Arăta absolut fantastic, iar ea fusese fascinată la prima vedere de frumusețea lui exotică.
O vrăjise cu șarmul și virilitatea lui și cu felul decisiv în care îi declarase că ea este chiar prințesa din visele sale. Îi repetase că ea îi era predestinată să-i devină soție și regina regatului său. Deși nu auzise niciodată de regatul acela al lui, Northland îl numise, oricum ideea în sine o fascinase, încât acceptase imediat și firesc cererea lui în căsătorie, nedorind să strice fascinația jocului acela neobișnuit, cu scepticismul absurd. În sinea sa însă era ferm convinsă, că acela era un joc al unui om plictisit de banalitățile cotidiene și cu multă fantezie, ca și ea dealtfel și se pretaseră la jocului, ca să mai condimenteze plictiseala și rutina zilelor cu puțin mister și romantism și nimic mai mult. Greta era ferm convinsă de acest lucru. Își zisese, că ar fi fost chiar binevenit să se mai întâmple și miracole, câteodată, astfel viața ar fi mai plăcută, mai palpitantă.
Intrase pe meetic, nu din dorința reală de ași găsi logodnic și din plictiseală., E prea frumos la prima vedere, ca sa fie adevărat, își repeta, de trei săptămâni încoace!”
Aseară, puțin înainte de miezul nopții el o chemase în direct:
- Buna seara iubita mea Alba ca Zăpada, îi zisese! Ești pregătită să mi te dăruiești peste o săptămână, când va fi noaptea nuntii noastre? El avea un anumit accent în voce, ciudat într-un sens greu de explicat în cuvinte, neliniștitor, care îi provocase fiori reci prin stomac. Realiză brusc, cât era de sugestionată de această iluzorie experiență. Chiar simțise fiorul cald al iubirii cum îi invada nestăvilit inima, laolaltă cu fluxul torențial al sângelui.
- Desigur, îngăimase emoționată, însă îți repet că numele meu e Greta și nicidecum Albă ca Zăpada cum te încăpăţânezi să-mi spui! În plus, mie tot nu-mi vine a crede în această ciudată poveste de iubire. Nu se văd pregătirile de nuntă și tu nici măcar nu ai venit să mă ceri oficial în căsătorie de la părinții mei, așa cum se cuvine când e vorba de o prințesă de rang, i-a răspuns în șagă!
- Pregătirile de nuntă sunt deja gata, la palatul meu din Northland și te asigur că va fi o nuntă ca în povești! Cât despre numele tău, îmi amintesc că într-o viață anterioara te - am iubit ca Alba ca Zăpada, dar nu mai contează! Acum te voi iubi ca Greta, eu însă sunt același Drago dintotdeauna, sunt un nemuritor de fapt!
- Ai, ai! Vei fi vreun vrăjitor?
- Tot ce se poate, îi răspunsese zâmbind misterios!
- Ești atât de misterios și romantic, încât te iert pentru cuvintele amăgitoare pe care mi le spui, fiindcă sunt frumoase și fiindcă oricum, nu le cred! Ar fi prea frumos ca să fie real și în lumea mea, astfel de lucruri nu se mai petrec de mult, Dragu! Cum rămâne cu cererea oficială în căsătorie, îl luase în zeflemea?
- Voi veni pe un cal negru, înaripat și îmi voi răpi mireasa, vei vedea, îi răspunsese el cu o șoaptă răgușită, ce îi dădu fiori reci și o făcu să simtă acut o undă inexplicabilă de teamă! Vru să-i spună, că nu prea agrea ideea unei răpiri, însă el îi trimisese un sărut de pe vârful degetelor și întrerupsese imediat convorbirea, astfel că gândul ei se oprise mut pe buzele fremătânde.
A deconectat datele mobile și a pus tableta la încărcat, apoi s-a cuibărit sub plapumă și încerca să adoarmă, însă durase ceva timp până ce vâltoarea gândurilor și emoțiilor contradictorii se mai potolise îndepărtându-se treptat în timp ce barca viselor o furase la bordul său și o tot ducea cu sine pe o mare acoperită de cețuri dense și impenetrabile, privirilor avide de lumină și iubire, ale sufletului tinerei fete, mistuit de dor și pasiune.
Trecuse cu mult de miezul nopții când din somnul ei profund și tulburat de vise ciudate, pe jumătate coșmaruri, se trezi sub efectul sărutărilor ce îi îngreunau respirația și sub strânsura unor brațe puternice, lucru care o înspăimântă de-a binelea. Când reuși să distingă ceva în jurul său printre sărutările devoratoare, Întrezări chipul lui, dar mult diferit decât putuse să observe în camera web. Primul lucru ce reuși să vadă, fură ochii lui, printre fantele abia mijite ale pleoapelor, ce păreau neomenești, arzători de o pasiune devorantă și totuși, nemiloși și străini ca două genuni ce doreau să o mistuie. Încearcă să țipe și continua să se zbată din răsputeri ca să se elibereze, înainte ca el să-i consume toată suflarea și vlaga vitală, căci cu adevărat simțea că omul acela străin se comporta ca o fiară, mai bine spus ca un vampir care îi devora de fapt suflarea vieții și ultimele fărâme de putere, cu sărutările sale. Reușind cu greu să-și elibereze răsuflarea de asediul acelui demon cu chip de om, |respiră cu lăcomie aerul rece, până simți că își recapătă suflarea și mintea începea săi se limpezească, odată cu îndepărtarea vălului de confuzie și frică ce o imobilizase, mai, mai să o ucidă prin lipsa aerului. Brațele ce o ținuseră strâns ca într-o menghină își mai slăbiră strânsoarea și ea reuși să-și privească adversarul și să-i vorbească.
- Cine ești și unde mă duci? Zicând acestea ea încă lupta să se elibereze de strânsura brațelor lui, care în ciuda împotrivirii sale, continuau să o țină strâns lipită de corpul lui vânjos.
- Nu mă recunoști? Sunt logodnicul tău și așa cum ți-am promis, te-am răpit ca să te fac mireasa mea, îi replică el cu vocea aceea metalică, ce îi dăduse fiori cu o seară n urmă!
Se zbătu cu furie să scape de apăsarea sufocantă a acelui sărut vampiric și deodată auzi strănutul ca de pisică înfuriată și ușurarea eliberatoare, de apăsarea care îi strivise sănii și gura. Sări într - o parte ca mușcată de un șarpe, fiind încă sub efectul coșmarului ce îi chinuise somnul și se trezi speriată pe jos, în mijlocul propriului dormitor, cu plapumă cu tot. Trează de-a binelea, îi veni să râdă, când recunoscu în semiobscuritate propriul dormitor pe grăsuna de Martina, pisica ei care deja încerca să-și recapete culcușul cald, deasupra pernei sale. O alungă fără prea multe formalități afară, pe hol, înțelegând că ea îi provocase coșmarul, în timp ce dormise deasupra plapumei, chiar pe pieptul său. Privi ceasul și fiind abia cinci dimineața, se cuibări iar în patul cald dar somnul nu se mai lipi de pleoapele sale cu nici un chip. Astfel se decise să își facă o cafea tare, puse alături pe farfurioara și câțiva biscuiți cu scorțișoară, făcuți de mama sa, din care se aprovizionase cu o cutie plină, cu o săptămână în urmă, la plecarea de acasă.
Se întoarse în pat, ducând cu sine și, romanul la care citea, al Paulienei Simmons, Cavalerul Iernii". Se cuibări fericită între perne, își așeză plapuma pe picioare iar cafeaua și biscuiții pe o farfurie, pe noptiera de lângă pat. În timp ce își savura cu nesaț cafeaua și ronțăia biscuiți, se contopi intens cu emoțiile lecturii ce o ținea cu sufletul la gură, alături de protagoniști. Romanul făcea parte dintr-o trilogie și promitea deopotrivă, o tulburătoare poveste de iubire născută pe vremea războiului la Leningrad, într-o Rusie condusă de Stalin și asediată de nemți, condimentată cu clipe fascinante, momente tragice, tensionate la maxim și inedit. Era o cititoare pasionată.
Locuia singură într-un mic apartament cu chirie, de când se angajase ca profesoară la liceul din localitate, cu un an în urmă. Era o duminica de început de noiembrie, rece, deși însorită iar bruma se topise repede, absorbită de razele strălucitoare ale soarelui.
Greta se simți tentată să își petreacă restul dimineții în parcul din spatele bisericii catolice, unde avea ocazia să admire și să se bucure din plin de peisajul toamnei târzii, cu toată splendoarea sa de culori. La fiecare început de noiembrie, catolicii sărbătoresc comemorarea morților. Ei îi plăcea, ca după acea ocazie să facă o vizita în cimitirul lor, pentru a privi mulțimea de crizanteme ce scânteiau maiestuoase la baza crucilor pe fiecare lespede funerară.
În sinea sa era hotărî să păstreze tăcerea în fața colegilor de cancelarie, asupra acestui obicei ciudat, al său. Cine naiba ar înțelege ce plăcere poate găsi o fată frumoasă și tânără să se plimbe prin cimitir, ca să admire crizantemele printre morminte!? S-ar fi găsit, cel puțin unul care să o încadreze la categoria, ciudăţenii” sau să-i pună pe seamă cine știe ce planuri obscure. Deși nu îi păsa de ce cred alții, ținea totuși, să evite momente penibile și explicații inutile.
Își luă cu sine poșeta și plecă în grabă.
În centru, zări de departe în fața barului, pe Paul, un admirator neobosit. Era, profesor de limba engleză la un liceu din oraș. Era un tip cam arogant Paul și ea detesta excesele sale de superficialitate. deși nu avuseseră o relație în sensul adevărat al cuvântului el ignora această realitate și o agasa uneori, devenind excesiv de invaziv.
își luase prostul obicei să o întâmpine în ultima vreme prea familiar, tocmai când ea se afla în compania altor colegi. Făcea uz de epitete și dulcegării îngrețoșante de genul: fluturaș dulce, sau, pot să te însoțesc dacă e cazul, iubito... știi că poți conta și dispune de mine cum vrei... nu fă caz de inima mea zdrobită...". și alte chestii răsuflate care pe ea o calcau pe nervi. De aceea zărindu-l de departe, făcu tot posibilul să-l evite.
Era o fire excesiv de discretă și timidă. Pentru cine își da silința să o cunoască mai bine însă, se relevase o interlocutoare agreabilă, sinceră și cu un caracter dulce.
Detesta superficialitatea unora dintre colegele și prietenele sale ca și infatuarea și imaturitatea multor băieți. Fiind nou venită în oraș, Nu dorise sa se implice cu nimeni dincolo de limitele colegialității.
Deși trăise câțiva ani în mijlocul altor tineri de seama ei în timpul studenției, din pricina firii sale introvertite și a timidității excesive, legase puține prietenii.
Cu adevărat, nu se îndrăgostise de niciodată până în prezent. Fiind foarte drăguță, nu putuse evita curtenia bărbaților. Despre iubire însă avea standarde proprii și încă nu întâlnise pe cel care să le întrunească. Unii o categorisiseră drept înfumurată dar nu-i prea păsa. Anii însă treceau și singurătatea nu făcea casă bună cu tinereța ei. Nici nu spera să mai găsească pe cel care să întruchipeze idealul său. Din plictiseală se înscrisese pe situl de single, Meetic. În timp ce se plimba pe aleile parcului, îmbătată de parfumul de reavăn și veșted și de cromatica culorilor toamnei târzii, se abătu puțin către intrarea în cimitirul de alături. Zărise în trecere pe aleea centrală șirurile de chiparoși și prin poarta deschisă. - puzderia de minunate crizanteme. După moartea lui Musolini rămăsese în tradiția poporului italian obiceiul de a flanca intrările în cimitire cu arbori de chiparos. Astfel chiparosul e nelipsit pe aleile cimitirelor.
Sufla un vânt rece și uscat, în fața căruia chiparoșii ce străjuiau aleea tăcută și tristă se plecau supuși și stânjeniți, în timp ce degetele lui trufașe răsfirau pletele de un verde intens al crengilor. Vântul răscolitor rănea demnitatea și grația arborilor cu nepăsarea lui. Fata era singura ființă vie ce străbătea aleea la acel moment al zilei. Nările îi fremătau voluptos respirând nesățioase aerul toamnei târzii încărcat cu esențele sale aspre, amestecate. Chiparoșii își întindeau brațele vrăjiți de apariția sa, cerșind o fărâmă de zâmbet și maliție acelor minunați ochi violeți. O salutau riguroși, ca niște cavaleri, sentinele la intrarea în templul eternității. Ea pășea solemn printre lespezile de marmură, strălucind de curățenie. Fuseseră de curând spălate. Vaze cu crizanteme de toate culorile, vegheau la rădăcina crucilor tăcute, somnul de veci al celor plecați în eternitate.
Își imagina poveștile lor în fel și chip, însăilându- le în imaginația ei, în urma privirilor fugare la poze și la epitafuri. Se oprise impresionată lângă o lespede albă. De pe cruce zâmbea nostalgic din fotografie o tânără foarte frumoasă, al cărei chip i se părea că îl mai văzuse cândva. Curioasă se apropie să citească necrologul.
Fiind prea adâncită în contemplarea chipului angelic din fotografie, încadrat de două frumoase vaze cu crizanteme albe și roz, la început nu a luat seama la silueta omului, care o contempla pe ea în tăcere, ascuns spatele unor tufe de trandafiri crescuți în partea veche a cimitirului. La un moment dat percepu arsura acută a privirilor ce îi împungeau ceafa cu energii neliniștitoare, asemenea ochilor unui prădător, la pândă.
Tresări speriată de această bruscă percepție, acutizată și de semnificația locului unde se afla. Întoarse capul deodată și surprinse silueta ascunsă în spatele tufișului. Omul dispăru cu repeziciune pe o alee dosnică, ce cotea prin spatele crucilor. Când Greta trecuse mai devreme pe acolo observase că erau morminte vechi, dinainte de anii 1960.
Era ziuă și excluse din start ipoteza existenței fantomelor. Nu era nici sperioasă de fel. În schimb curiozitatea îi dădea ghes, să mai dea o raită, prin partea aceea mai dosnică din cimitir, ceea ce și făcu.
Găsi repede un pretext, în faptul că mai devreme nu luase seama dacă pe mormintele vechi, se îngrijise cineva să pună crizanteme. Se opri de câteva ori prefăcându-se interesată de vreo fotografie sau alt detaliu nesemnificativ, sau de vasele unde se vedea că cineva pusese flori proaspete cu ocazia sărbătorii zilei morților. Era 2 noiembrie și catolicii obișnuiesc să aducă flori în cimitire, pe data de 1 când la ei de fapt e Sărbătoarea Tuturor Sfinților.
De ziua lor, pe doi noiembrie sufletele celor din lumea de dincolo, în opinia urmașilor se bucurau în pace de florile ce le înveseleau veșnicia. La acea oră locul era pustiu. Somnul morților era tulburat doar de croncănitul vreunei ciori sau coțofene solitare care sărea pe alei într-un picior și de curiozitatea morbidă a ochilor săi.
La gândul fugar, că oricine fusese persoana ascunsă în boscheți zâmbi la reacţia brusca de a dispare așa degrabă din fața unei fete ciudate în căutare de inedit printre cruci. Acea apariție misterioasă, care îi atrăsese atenția câteva clipe, parcă intrase în vreun mormânt, căci nu se mai zărea nimeni prin preajmă. Se opri puțin lângă piatra funerara a eroilor căzuți pentru apărarea patriei să admire ofrandele de flori. Erau câteva jerbe de crizanteme proaspete, depuse drept omagiu pentru jertfa extremă făcută de acei viteji și apoi făcu brusc cale întoarsă și se îndreptă decisă către parcul la fel de pustiu, aflat în apropiere de cimitir. Pătrunse pe aleea care ducea către baza sportivă, străjuită de umbra fagilor seculari. Copacii aceia cu un aer sever își întindeau a rugăciune către cer, brațele pe jumătate dezgolite de podoaba frunzelor. Cele rămase pe ramuri erau de o minunată cromatica de culori. Galbene- roșcate iar care vântul rece și uscat în accesele sale de furie dezmățată, le smulgea de pe ramuri, purtându-le pe alei într-un balet vijelios. Apoi le abandona cu nepăsare, covor în descompunere, care urma să paveze drumul către tărâmul morții, încă altor corpuri în decompoziție. Acest fapt îi aminti tinerei fete că viața e trecătoare prin lume asemenea clipelor, și totul se transformă în ciclul infinit al naturii.
Greta respira voluptuos combinația parfumurilor, participând la spectacolul naturii. Parcul era aproape pustiu în acel moment, și ea simți dorința de a descătușa bucuria și clocotul vieții ce îi pulsa în vene. Începu să se învârtă în pas de dans, cu brațele larg deschise ca pentru o contopire cu baletul frunzelor în vârtejurile nebune ale vântului ce sufla cu asprime. Ca pentru ai contracara furia și agresivitatea, ea continuă să danseze învârtindu-se tot mai repede, îngânând o melodie dulce, tandră și zâmbind fericită vieții și propriilor vise de fericire spre care năzuia spiritul ei clocotind de vitalitate.
Părul de culoarea mierii, lung și bogat îi încadra cu reflexe aureolate ovalul delicat al feței, revărsat peste umeri cu grație firească și totul la ea era în perfectă armonie. Trupul îi înalt, suplu ca un lujer de crin iar vântul rebel îi răvășea neastâmpărat ca un iubit buclele, cu degetele sale posesive furând astfel momente de voluptate gratuit. Frumoasa Greta însă îi tolera cu îngăduință libertățile considerându-se o fiică a toamnei. Adâncită în propriile reverii, nici nu luă în seamă Porsche-ul negru, elegant, oprit lângă intrarea bazei sportive, pustie la acea oră și nici silueta omului îmbrăcat elegant, cu un trenci lung negru, cu pălăria ce îi acoperea pe jumătate fața, care o privea cu ochi mistuiți de dorințe nesățioase, pană nu se ciocni de el.
Tipul i se așezase în drum cu ostentație și o prinsese în brațe, înainte ca ea să aibă vreme să schițeze o retragere. Abia atunci deschise ochii surprinsă și încercă să se tragă înapoi speriată, fiindcă se crezuse singură, pană în acel moment. Străinul o strânse aproape și îi acoperi gura cu un sărut lacom și înainte de a o adormi, apăsându-i brutal pe nas și gură, o fașă îmbibată într-o substanță cu miros neplăcut și puternic înțepător, îi șopti cu glasul logodnicului său de pe Meetic:
- Nu te teme frumoasa mea Greta, am venit așa cum ți-am promis, să-mi răpesc mireasa și s-o duc în regatul meu!
Greta îl privea îngrozită de ceea ce zări în ochii lui și nu mai reuși să-i răspundă sau să se împotrivească, așa cum îi țipa isterizat instinctul de conservare. Un somn de plumb curse peste pleoapele sale tivite cu genele negre, catifelate, precum aripile delicate ale unui fluture, ascunzând frumoșii ochi de culoarea liliacului înflorit. Țipătul de groază și toată dorința de împotrivire fură paralizate și învăluite de vălul adânc al ceții dense a drogului, precum în pânza unui păianjen. Enigmaticul său logodnic o purtă în brațe, către mașina neagră, parcată la intrarea în bază și porni ducând cu uşurinţă în brațe, prețioasa pradă. O așeză cu grijă pe fata adormită pe bancheta din spate a jeepului, legându-i cu grijă centura. Îi mai aruncă o privire înainte de a porni și în ochii săi străluci o satisfacție drăcească. Porni apoi să ruleze ușor până la ieșirea ce da în spatele bazei sportive. O coti în dreapta pe un drum prin spatele cimitirului catolicilor iar pe partea opusă era mărginit de boscheți de leandri și un desiș de copaci crescuți pe malul unui mic râu, iar dincolo de firul apei cât cuprindeau privirile se întindeau câmpurile cu terenuri arate ale localnicilor și vii.
Înainte să depăşească colțul zidurilor cimitirului eroilor, mașina pătrunse brusc pe o alee părăsită, mărginită de tufe de trandafiri cățărători și chiparoși. Intră pe aleea cimitirului cu morminte vechi din timpul celui de-al doilea război mondial. Înainta ușor pe aleea pustie și se opri la intrarea în vechea biserică, situată în colțul cel mai îndepărtat al cimitirului.Biserica era și ea, o relicvă a istoriei, datând din anii 1600 și se deschidea doar cu ocazia zilei eroilor, pentru ceremonia de comemorare. După aparențe, cam de mult nu-i mai călcase pragul o ființă vie. Era micuță, ziduri cenușii invadate de mușchi cu precădere pe latura nordică unde se zărea și o ușă îngustă mascată privirilor de o perdea groasă de iederă, țesută cu mici florile roșii sângerii ale trandafirilor sălbatici. Crescuseră nestingheriți și țesuseră în jurul zidurilor roase de mucegai și năpădite de mușchi un umbrar foarte des și încâlcit.Ușa bisericii se deschise și doi bărbați foarte înalți, îmbrăcați în pardesie lungi negre cu pălării cu boruri largi ce le ascundea trăsăturile fețelor, înaintară pe alee până la mașină. Mereu tăcuți ca două fantome, o luară pe fata adormită dispărând cu povara lor în întunericul tăcut din vechea biserică. Ușa se închise în urma ciudaților răpitori ai miresei, viitoare regină a unui regat neștiut dintr-o altă dimensiune. Totul se petrecuse în deplină tăcere. Taina nupțială a iubirii dintre cei doi îndrăgostiți de pe Meetic și întronarea tinerei regine alături de iubitul său misterios a rămas îndelung învăluită în cel mai adânc mister. Un vis de iubire îngropat în tainicele tăceri reci ale zidurilor și subteranele arhaicului lăcaș. Cine poate ști? Poate cândva ne va fi dat ca heppy endul acestei povești de iubire să ni se dezvăluie și să ne copleșească cu frumusețea sa mirifică sau... ne va fi dat să aflăm despre protagoniști a unei oribile și absurde întâmplări horror!
Târziu în noapte, când doar luna mai scruta întristată tăcerile încremenite printre tufișurile ale căror umbră se zbătea neliniștită, ușa vechii bisericuţe se deschise și unul din oamenii în negru apăru pe alee. Închise ușa cu o cheie ce o lăsă apoi să alunece în unul din buzunarele pardesiului. Omul era chiar paznicul cimitirului, un personaj tăcut și singuratic și fusese unul din protagoniștii actului de răpire al miresei. Urcă la volanul Porsche-ului și făcu cale întoarsă pe alee, îndreptându-se către baza sportivă, de unde fusese răpită fata.

[Mihai Katin]

Taina nupțială a iubirii dintre cei doi îndrăgostiți de pe Meetic și întronarea tinerei regine alături de iubitul său misterios a rămas îndelung învăluită în cel mai adânc mister. Un vis de iubire îngropat în tainicele tăceri reci ale zidurilor și subteranele arhaicului lăcaș. Cine poate ști?

[CIOBOTARIU MARIA]

Felicitări mii și mult succes!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]