lovindu-mă de noapte

ascult cum trece timpul
acum când ochii mei
acelaşi întuneric văd
ascuns sub pleoapele lăsate
a dispărut pământul
nici cer nu e
de care luna să se-agaţe
nici candelabre-n care stelele să ardă
doar vântu-aruncă ploaia
şi stropii se preling pe geam
desprinse de pe ramuri
frunzele foşnesc în şoapte
iar eu atârn ca un pendul
lovindu-mă de noapte ...

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • multumesc doamna Iordache pentru citire si semnul lasat!

  • Nu vad niciun strop de lumina, de bucurie, de speranta. Cu toate acestea,  versurile au o traiectorie lina, curgatoare.

  • multumesc !

  • În „întunericul impus” nu ne rămâne decât dorința de-a ne lovi de... noapte?!

    P.S. Semn de lectură.

Acest răspuns a fost șters.
-->