E cinci şi e aprilie
acum cu mult mai pustie,
căci el nu mai este
cu ochiul degetului său
pus pe hârtie
ca o minune,
iar eu, ca o mirare că sunt
încerc de pot
curaj de am
într-un cinci dintr-un an
să ridic spre cer
omagiu curat
acelui mare ce e
seniorul veacului
cu ordinea-n cuvinte
aruncate-n aval,
iar eu, ca o întâmplare că sunt,
să cruţ pământul
pe unde-a călcat
cu ochiul tălpii
şi buzele mâinii
pentru a nu strivi sărutul,
dar frică-mi e,
căci e o mirare că sunt
şi sânge în vine nu am
şi-mi vine să plâng
că-s prea mic...
şi plâng
întâmplarea că sunt.
-->
Comentarii