Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.
Să muşc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
să străbat prin tunelul de sare
până dincolo de apele nopţii.
Frunze de mentă sălbatică să-mi pun
lângă inima care bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.
Noaptea să-şi ridice ochii
din întunericul fără trup
şi cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.
Aromele dimineţii să le beau
cu potirul dragostei
şi să-i cer luminii de rouă
regină să-mi fie.
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.
Să muşc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
să străbat prin tunelul de sare
până dincolo de apele nopţii.
Frunze de mentă sălbatică să-mi pun
lângă inima care bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.
Noaptea să-şi ridice ochii
din întunericul fără trup
şi cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.
Aromele dimineţii să le beau
cu potirul dragostei
şi să-i cer luminii de rouă
regină să-mi fie.
-->
Comentarii