– Ce-i?
– Mai nimic , fată… nimic nu mai e cum era. Când, doar în fugă, șăgalnic, mă atingea simțeam că explodez, și toate culorile se înviorau, căpătau strălucire, strălucire pe care o vedeam în ochii ei, pe pielea ei de căprioară-fecioară iar glasul ei cântec de ciocârlie…
Face bot și realizez cât de dobitoc sunt:
– Dar nu tu, iubită mică, nu tu… Uită-te în ochii mei…
– Eu... te iubesc, am făcut tot ce-am știut, o umflă plânsul.
– Copil, copil, o strâng tare în brațe.
Năpasta urcă iar în mine și-o văd, aievea… e aici, acum e aici, împreună cu mine:
„ Acum nu vei mai pleca, nu vei mai fugi, acum ești a mea, a mea, a mea…”
Mă zbat cuprins de patimă, mă zbat, mă zbat…
– Ce faci? Vrei să mă omori?
Deschid ochii, sunt încrâncenat cu mâinile strânse de gâtul copilei:
- Doamne!
Ce blestem!
Ajută-mă!
Salvează-mă!
Plângem amândoi, unul în brațele celuilalt.
***
-->
Comentarii
Aprecieri sincere
Am să beau o bere în cinstea revenirii.