Simt paşii uşori şi cum îţi desenezi umbrele
când te dezbraci în lumina lunii pline
care îşi face loc printre perdele.
O urmăresc, are două circumferinţe ovale
pe unele părţi suprapuse
şi abia i se distinge relieful închipuit.
Îmi pare că se strecoară nechemată
chiar şi unde nu-i nevoie de duşmani,
de se tem vieţuitoarele-n ascunzişuri.
Se lasă răcoarea nopţii telurice şi mă izbeşte-n faţă
o pală de vânt nervoasă,
tu mă chemi să vin şi mă retrag în cuvinte.
Of, luna asta îmi zici, mă nelinişteşte,
nu pot să dorm fără tine.
Atunci îmi înfloreşte în gând ideea,
influenţele lunii sunt bune la ceva
şi o iubesc plină ori în pătrar.
-->
Comentarii