mă doare
Mă doare frunza căzută în noroi
Și lacrima dulce din ochii tăi,
Mă doare ceasul ieșit din pereți
Și moartea când curăță vieți.
Mă doare cuibul sălbaticei Lede
Când nimeni, sărmana, n-o vede,
Mă doare iarna cu viscole albe
În cuib de stihie cu stele și salbe.
Mă doare minciuna din rătăciri
Și visele sterpe ce n-au împliniri,
Mi-e drag să privesc peste munți
Când stelele nopții cad peste punți.
Când trist nu mai am aer și cer,
Mi-e drag să citesc din Homer.
Când pragul vieții îmi este mai rar,
În cale seamăn praf de mărgăritar.
Cu mâna slabă de poet subțire,
Mai scriu adesea câte-o suvenire,
Și viața mi se luminează brusc,
Când fac din ea un sarcofag etrusc.
miercuri, 7 decembrie 2016
-->
Comentarii