MĂ PÂNDEŞTE TOAMNA


Mă pândeşte toamna, azi, după perdele,
Răscolind, spită, printre amintiri;
Înspre cer se-nalţă stafii din podele,
Vinul îmi trezeşte dulcile smintiri.

Ochii tăi de toamnă zgândără prin mine,
Mă îmbată gustul sânilor sub ie;
Ca pe-un prunc în leagăn vor să mă aline
Şi, cu doru-n braţe, plec haihui prin vie.

Palidă şi caldă luna te răsfaţă,
Razele-ţi dezmiardă noaptea prinsă-n păr;
Umbra mea te ţine strâns cuprinsă-n braţă
Şi la sân adoarme, mirosind a măr.

Iarna mă pândeşte rea, otrăvitoare
Şi în cuget intră, ca un hoţ în pod.
Sunt un pom uscat, n-am să mai dau în floare,
Din cenuşa mea, un altul va da rod…

Iscodeşte dorul, întrebând de tine,
Îmi arat-o frunză galbenă pe geam;
Ochii tăi, of, toamnă!, zgârâie prin mine
Şi, ca niciodată, eu nu ştiu ce am…


Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

-->