În visarea mea asumată
de ieri şi de azi,
îţi lasă doar sângele căzut,
aproape negru
de nonşalanta acomodare
cu propriul destin
şi-nfăţişarea de-o zi,
de o imagine,
de cine era în locul meu ieri
în tot mai complicata ignoranţă
a omenescului. Pământul sterp
şi disperat la nerecuperare.
El fuge pe sub coaja apelor
mereu în paralel,
în apus suferind o dată cu mine,
inutil,
de chipul meu revoltat
ca o cascadă cu apele ei
în percepţia
unui spasm neştiut
între-nceputul şi sfârşitul lumii.
Bibliografie : Identitate de tranzit,
Editura Paralela 45, 2004
-->
Comentarii