mai rămâi
ni-i viața noastră
o frunză-n vânt
rătăcită
între cer și pământ,
nu știu vântul
încotro o poartă
și nici dacă frunza
e vie sau moartă.
trecem adesea,
prin iernile grele,
cu doruri nebune,
cu gânduri rebele,
și sufletul mângâie
crengile ninse,
prin stoluri de nori,
prin stelele stinse.
ne schimbă adesea
fericirea-n osândă,
căci peste tot
e moartea la pândă.
lasă-mi ,iubito,
clipa ce vine,
să mai petrec
o noapte cu tine,
că ai fost
văpaie și foc,
în acest șăgalnic
și dulce noroc.
mai rămâi
o clipă acum,
până ce totul
nu este fum,
până ce totul
nu este rug,
până ți-e glesna
un ghiocel
și n-ai pe deget
nici un inel.
27 decembrie 2011
-->
Comentarii