MAMA
Doar ce rostești cuvântul și îți pare
În suflet că-nfloresc, a-nminunare,
Pe buze se opresc fine și-arare,
Gingașe-nflăcărate inimioare
Nu e cuvânt mai dulce pe-astă lume!
Când îl laud, de dânsul, fug, cutume,
Se-ascund, pe după soare, nori și brume,
Are în el, cuvântu”-o vrajă-anume.
E îndeajuns să îl gândești cu gândul,
Și, îl gândind, de zeci de ori, de-a rândul,
Te înfiori, acest cuvânt, el, blândul,
Îți dăruie arome, culegându-l.
Ce poate, mult mai mult, să te aline
Decât acele litere caline,
A inimii cămară vor să-mpline
Schimbând, înmugurind, în vieți, destine?
Frumoasa mea, izvor de-nțelepciune,
Am pus numele-ți sfânt pe-a harpei strune,
Ai înflorit, sub cerul meu, lagune,
O, mama, a trăirii-mi ești MINUNE!!!
-->
Comentarii
Mulțumesc mult, Emilia, neprețuită prietenă!
Rodica, minunată prietenă, mulțumesc!
o, mama, a trairii-mi esti minune!!!!! acest vers spune totul. Felicitari Maria Niculescu!
... emoţionant, ca de altfel toate versurile închinate mamei...!