Se duse mama peste drum, în sat,
Să povestească lumii câte mi-a lăsat;
Pe la vecinii moşi, pe la sărmane rude
Se duse într-o zi, cu o strachină de dude.
A luat la ea în sân din mine o bucată
De dragă ce-i fusesem - prima fată -
Şi alte bucăţele în pumn a luat, mai mici,
Din fraţi, surori, nepoate şi bunici.
-De ce din mine atat de mult luai,
Ce faci cu-atâta mamă, o-întrebai?
-Nu vezi copilă ce singură-s acum,
Să am cu cine mă-ndemna la drum?
Se duse mama-n sat într-o livadă
Şi se ascunse nimeni să n-o vadă
Cum ceartă creanga prunului uscat
Ce-aşa usturător mai ieri m-a zgâriat.
Eu mâna binefăcătoare-am sărutat,
Iar sfânta, să nu lase nimic nerezolvat,
Se duse un pic în cer, de mila mea să bată
Şi scândura din gard şi cuiul de la poartă.
Iar ieri, tot singură s-a dus într-o grădină
Să dojene-o urzică aspru de la rădăcină.
Pe mine m-a trimis să am grijă de cruci-
De parcă mi-ar fi spus să merg să adun nuci-
Şi flori, mi-a spus, să pun în locul gol
Să nu se-mpotmolească tata în nămol
Şi să mai trec prin sat, prin ţintirim,
Că multe-avem să ne mai povestim!
Veronica Şerban
(2016)
-->
Comentarii
"Se duse mama-n sat într-o livadă
Şi se ascunse nimeni să n-o vadă
Cum ceartă creanga prunului uscat
Ce-aşa usturător mai ieri m-a zgâriat." Desigur, o lectura - in integralitatea poemului - care te copleseste nostalgic. Admiratie, autoarei!