Revin în mintea mea, disimulate,
povești pe care le credeam uitate
sub scoarțe prăfuite de albume
păstrate în cotloane fără nume,
la ultimul etaj, urcând pe scară,
într-o mansarda rece si murdară,
unde ajung mai mult pe dibuite
cu gândurile pline de ispite.
Mă-așez pe canapeaua desfundată
și amintirile mă năpădesc îndată...
Văd chipurile dragi și neuitate
pe pânza timpului trecut pictate,
în vagi culori de visuri adormite
prin neuitări ce se întorc rănite...
Aș vrea ca pânza timpului, pictată,
să se destrame-n fața mea, deodată,
căci muzica ce vine dinspre scară,
dintr-o tavernă veche și murdară,
mă adâncește-n cugetări nătânge
pe corzile viorii care plânge,
cu note stranii dintr-o falsă gamă
ce-anunță parcă-o iminentă dramă,
cu-amante părăsite-n prag de seară
și alungate-n frigul de afară...
Desigur vreau să le împac pe toate,
dar plânsul lor în mine se destramă,
și mă cuprinde dintr-odată-o teamă
că-am să le văd la ușă adunate.
Mă-ndrept tăcut spre mica etajeră,
deschid albumele cu scoarțe grele,
din pagini vechi, amantele rebele,
străine mă privesc - din altă eră!
-->
Comentarii