marea
marea mea ce mi se-arată
ca o boltă răsturnată,
curent alb de stropi pe ape,
infinit plutind opac,
unde ţărmurile tac
şi cum vine val pe val
în seism orizontal,
creasta ei cum se ascunde
scoţând capetele-n unde,
parcă tot se duc şi vin,
învârtite de-un Amin.
porţi pe valuri seara luna
cum o faci întotdeauna
şi cari stelele-n spinare
tot furându-le din zare
şi stingher pe ţărmul meu
aproape de Dumnezeu
cu privirea fără fund,
gândurile îmi ascult,
tot visând a câta oară
amintiri de-odinioară,
ce cad încet cu fărâmă
în visul ce se dărâmă;
cu gemete venite de departe
priveam la valurile sparte,
cum treceau pe lângă mine
ca nişte năluciri marine,
frumoasa fără corp venea
din marmură de Carara,
sub ochii stelelor amice,
chipul reginei Berenice,
cu mintea mea de mic copil
eu mă visam mereu pe Nil…
duminică, 9 august 2015
-->
Comentarii