Erai clipe-n spre marţi
Arsă dovadă până dincolo
De pomul cu razele lui
Atât cât poate cuprinde în glas
Braţul luminii-njungheat de tăcere
Erai aşternutul cald al ferestrei deschise
La şoldul zbuciumat al cuvântului
Acoperit cu pământul dulceag al privirii
Din care tot subţiindu-te aripă
Însemnai piramide preadezbrăţişate de arbori
Erai dătătorului alb
Pata roşie glezna grumazul
Unor ploi aşezate de timp
Aşa cum nu ţi-ai închipuit o noapte
Potrivită la capăt cu drumuri
Pe care le ştiai pe de rost
Erai crângul unor altfel de litere
Adunate sub ochiul de vară
Al lui aşteaptă-mă Omule
Cu regreutul de-a mă fi cunoscut
Al dătătoarelor temeri
Că poţi
Erai modelată cascadă sub
Mâna cunoaşterii de ploi unghiulare
Legate-n batista chemărilor oarbe
Din care curg streaşini
Erai însăşi iubirea
Purtătoarea ta de cuvânt
Cu carea-i lovit cu toată puterea
Când totul de la sine se-ncuibase sub tălpi
Şi ce mare
Ce mare-i învingerea – Omule...
-->
Comentarii
Cu admiratie! Felicitari!