de Elisabeta Branoiu
Cred cu certitudine
că, o astfel de experienţă unică
trăită de Maria Egipteanca, ne obligă
la un anumit comportament
asupra lucrurilor noastre în care azi trăim.
Prezenţa lui Dumnezeu, în sufletul său
atât de vie şi copleşitoare
alungă din conştiinţa sa
orice gânduri murdare.
Subtil, s-a dovedit a fi
acea fiinţă nepământeană
stăpânită de mult har.
Când se ruga, emana
ca nişte raze de lumină
ce penetra în jur
acea forţă şi energie fenomenală.
Când Bătrânul Părinte Zosima
În hăţişul pustiei a întâlnit-o
Un leu drept sfetnic îl avea
Şi ca un înger o slujea.
- Dă-mi... rogu-te „ Ava”...
haina ta, sunt goală
şi nu pot să stau, aşa, în faţa ta.
Iar când, împreună s-au rugat
Maria, ca la un metru spre înalt
cu trupul ei, firav, s-a ridicat.
Impactul vizual
cu acea fiinţă nepământeană
s-a dovedit a se întreba Zosima
dacă, ce vedea erau reale
sau dacă... nu visa
fiindcă, perceptele raţiunii
nu se mai încadra
în marjele cunoaşterii ştiinţifice actuale.
Întreaga lui fiinţă se umpluse
până la refuz, de acea impresie fără egal
parcă de faţă aflând
o indescriptibilă frumuseţe
din altă lume, privind
vedea până şi aerul „vibrând”
în jurul trupului ei.
Acea misterioasă vibraţie
emana căldura
Chipul Celui ce o creease.
Omul, care şi-a pierdut virtuţile
cu o extraordinară rapiditate
să încerce printr-un egal efort
să se depăşească
şi să obţină "lepdarea de sine"
ceea ce lui Dumnezeu îi place :
smerenia, credinţa,
entuziasmul, răbdarea, umilinţa
bucuria mărturisirii, erudiţia,
blândeţea, curajul şi nobleţea,
dragostea faţă de semeni
intensa lui trăire spirituală.
Iar dorinţa s-o înalţe
spre trezirea conştiinţei
din această cumplită somnolenţă
la o orientare benefică, salvatoare.
Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă.
"Şi vă încredinţez pe Febe, sora noastră, care este diaconiţă a Bisericii din Chenhrea,
Ca s-o primiţi în Domnul, cu vrednicia cuvenită sfinţilor şi să-i fiţi de ajutor la orice ar avea nevoie de ajutorul vostru. Căci şi ea a ajutat pe mulţi şi pe mine însumi.
Îmbrăţişaţi pe Priscila şi Acvila, împreună-lucrători cu mine în Hristos Iisus,
Care şi-au pus grumazul lor pentru viaţa mea şi cărora nu numai eu le mulţumesc, ci şi toate Bisericile dintre neamuri, Şi Biserica din casa lor.
Îmbrăţişaţi pe Epenet, iubitul meu, care este pârga Asiei, în Hristos.
Îmbrăţişaţi pe Maria care s-a ostenit mult pentru voi.
Îmbrăţişaţi pe Andronic şi pe Iunias, cei de un neam cu mine şi împreună închişi cu mine, care sunt vestiţi între apostoli şi care înaintea mea au fost în Hristos.
Îmbrăţişaţi pe Ampliat, iubitul meu în Domnul.
Îmbrăţişaţi pe Urban, împreună-lucrător cu mine în Hristos, şi pe Stahis, iubitul meu.
Îmbrăţişaţi pe Apelles, cel încercat în Hristos.
Îmbrăţişaţi pe cei ce sunt din casa lui Aristobul.
Îmbrăţişaţi pe Irodion, cel de un neam cu mine.
Îmbrăţişaţi pe cei din casa lui Narcis, care sunt în Domnul.
Îmbrăţişaţi pe Trifena şi pe Trifosa, care s-au ostenit în Domnul.
Îmbrăţişaţi pe iubita Persida, care mult s-a ostenit în Domnul.
Îmbrăţişaţi pe Ruf, cel ales întru Domnul, şi pe mama lui, care este şi a mea.
Îmbrăţişaţi pe Asincrit, pe Flegon, pe Hermes, pe Patrova, pe Hermas şi pe fraţii care sunt împreună cu ei.
Îmbrăţişaţi pe Filolog şi pe Iulia, pe Nereu şi pe sora lui, pe Olimpian şi pe toţi sfinţii care sunt împreună cu ei.
Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Vă îmbrăţişează pe voi toate Bisericile lui Hristos.
Şi vă îndemn, fraţilor, să vă păziţi de cei ce fac dezbinări şi sminteli împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.
Căci unii ca aceştia nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, şi prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşeală inimile celor fără de răutate.
Căci ascultarea voastră este cunoscută de toţi. Mă bucur deci de voi şi voiesc să fiţi înţelepţi spre bine şi nevinovaţi la rău.
Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana. Harul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi!
Vă îmbrăţişează Timotei, cel împreună-lucrător cu mine, şi Luciu şi Iason şi Sosipatru, cei de un neam cu mine,
Vă îmbrăţişez în Domnul eu, Tertius, care am scris epistola.
Vă îmbrăţişează Gaius, gazda mea şi a toată Biserica.
Vă îmbrăţişează Erast, vistiernicul cetăţii, şi fratele Cvartus.
Harul Domnului nostru Iisus Hristos să fie cu voi cu toţi. Amin!
Iar celui ce poate să vă întărească după Evanghelia mea şi după propovăduirea lui Iisus Hristos, potrivit cu descoperirea tainei celei ascunse din timpuri veşnice,
Iar acum arătată prin Scripturile proorocilor, după porunca veşnicului Dumnezeu şi cunoscută la toate neamurile spre ascultarea credinţei,
Unuia înţeleptului Dumnezeu, prin Iisus Hristos, fie slava în vecii vecilor. Amin!" (Romani. cap. 16.)

Comentarii