Impozant, un lup sătul, cu o mină foarte gravă,
Mergea ţeapăn, apăsat, nici molcom, dar nici cu grabă;
Ţinând prudent diplomatul ce părea din scumpe piei,
Se-ndrepta spre primărie cu "gorile" şi "căţei".
.
Cu priviri maliţioase cătă spre copii desculţi,
Zici că-s fraţi: murdari, schilozi, o duzină, toţi mărunţi!
Capetele cât dovleacul, trupuri slăbite de lipsuri,
Care îşi împart frăţeşte, o pomană, nişte chips-uri!
.
Rânjeşte o gură largă, văzând lăcomia lor...
Dar îşi opresc mestecatul salutându-l toţi, în cor.
Neprimind niciun răspuns s-au privit trei clipe scurte,
Şi cu feţe-ntrebătoare au fugit sfioşi, spre curte.
.
Nor de praf-înecăcios au lăsat pe-nfumurat!
I-a ţintit cu-atâta silă parcă-i prinse la furat.
Apoi şi-au dat cu părerea după ce toţi, au trecut,
"Ce să aibă el, cu noi? Probabil e surdo-mut!"
.
În cătunul lor sărac, năvălit de inundaţii,
Nu se fac discriminări: că-i soios, ori alte naţii;
Au aceeaşi soartă toţi, de la mentor, la sugar,
Şi plâng cu acelaşi patos când le moare vreun măgar.
.
Din centru vine rumoare, cică lupul călător,
E venit din capitală cu finanţe-i senator.
Dar ce i se căşunase? Cert, veni cu gând curat!
Îşi luase diplomatul şi suita şi-a plecat!
.
Peste gloata necăjită s-a lăsat neagra-tristeţe.
Ţinând puii-goi de umeri, resemnaţi, îi dau bineţe.
Parcă erau invizibili, sau erau nişte morţi-vii?
Şi totuşi au lăcrimat pe capete, la copii...
.
Morala:
.
Dacă ai pâinea în mână şi-o poţi împărţi cum vrei,
De la cei mai oropsiţi, pân' la lingăii-căţei;
Nu te duce la sărmani doar s-o fluturi că o ai,
Apoi s-o bagi iar în traistă, că nu eşti vreun sfânt din Rai!
Şi mai ştiu că îmbuibatul, cât o fi de spilcuit,
Şi cu puteri investite, are suflet-putrezit!
-->
Comentarii