Meditatii...autor Mihai LEONTE

[Mihai LEONTE]

Ciclul; Casa de sub Măgulice…autor Mihai LEONTE5 MEDITAŢIIÎn zilele care au urmat am încercat să-mi analizez situaţia mea în această relaţie. Cine eram eu? Ce voiam de fapt? Eram încă destul de tânăr şi necopt. Mai aveam de urmat doi ani de şcoală pentru a avea şi eu o meserie. Pe seama mea unii colegi făceau glume, alţii mă încurajau. Îmi persista în memorie discuţia avută cu doamna Minica în seara venirii de la Alba Iulia. Dumneaei mi-a interzis să-i mai spun doamnă ci să fim ,,servus” cum se obişnuia între prieteni. Astfel că depăşisem un prag psihologic prin care nu ne simţeam chiar în largul nostru. Vara se apropia şi trebuia să mergem în vacanţă. Acum ştiam mai multe despre Minica şi trebuia să-mi urmez şcoala în continuare. Pe la mijlocul săptămânii de cursuri am fost invitat de un coleg să merg la bibliotecă în oraş. Aici aveam să o întâlnesc pe Minica, întâmplător sau nu! Printre alte discuţii mi-a strecurat un bilet de voie permanent semnat de director, diriginte şi de un pedagog. Am rămas mai mult decât surprins! Mi-a spus că mă aşteaptă acasă după ce ies de la bibliotecă. La vremea aceea citeam Cronica de familie de Petru DUMITRIU şi astfel am mai solicitat un volum. Între timp colegul cu care venisem a plecat şi am rămas doar cu bibliotecara. Aceasta m-a întrebat dacă o cunosc pe Minica? Am spus că DA, cu un fel de convingere personală, la care bibliotecara mi-a răspuns că nu e rău! Ce a vrut să spună cu asta nu ştiam nici eu? Am urmat solicitarea de a merge acasă la Minica, însă am ocolit traseul obişnuit. M-am întâlnit cu un coleg de clasă şi i-am spus că voi întârzia cu venirea la şcoala în seara aceea. Ajuns la destinaţia Minica, aceasta mă aştepta. Am crezut iniţial că îmi va da ceva de lucru. Dar nu acesta era scopul convocării mele. Am fost invitat direct în casă şi cum eram singuri m-a îmbrăţişat şi sărutat cum ştia ea. Eram cucerit de acest fel de comportament şi nu ştiam ce aveam de făcut. Dar asta nu era treaba mea. Ce trebuia făcut ştia Minica. Stăteam aşa cu mâinile lipite de corpul parcă mai minuscul decât în realitate al Minicăi, iar ea mă strângea la pieptul ei cald, încât eu mi se părea că se contopeşte cu mine.După lungi poveşti destul de banale, dar din care fiecare se alegea cu câte ceva, am adormit într-un târziu. Printre altele mi-am povestit situaţia mea ingrată în raport cu ea. Minica mi-a propus chiar să mă mut la ea şi să nu mai stau la internat. Nu am fost de acord. Nu s-a supărat. Am rugat-o să analizeze mult mai bine situaţia noastră fiind mult mai matură. Minica nu avea copii iar soţul ei murise de câţiva ani buni şi acum era liberă să aleagă ce voia să facă în viitor. Prin natura funcţiei pe care o avea la poştă stătea destul de bine, în plus avea şi ceva bază materială destul de bună în comparaţie cu alte persoane. Perspectiva unei relaţii cu astfel de persoană ar fi încântat pe oricine. În mintea mea vedeam lucrurile cu totul altfel şi nu-mi plăcea să dau înapoi de la ce îmi plănuiam eu. Timpul era în faţa mea şi nu voiam să mă grăbesc. Din discuţii i-am spus şi Minicăi planurile mele, la care ea nu avea pentru moment un răspuns. Nu ştiu dacă pentru vârsta mea gândeam corect? La Ploieşti şi Valea Călugărească refuzasem multe alte oferte care îmi puteau aduce avantaje. Un exemplu ar fi acela când un maistru de la Rafinăria Vega a vrut să mă înfieze şi l-am refuzat fără să mai întreb pe alţii. Acum mă aflam cam în aceeaşi situaţie. Părinţii mei nu-mi trimiteau bani la profesională şi trebuia să mă descurc singur cum puteam. Asta nu mă descuraja absolut deloc ceea ce mă făcea să par în ochii dirigintelui, profesorilor şi a colegilor un luptător. Timpul avea să decidă, însă mai aveam mult de mers. Dacă aş fi solicitat ajutor, Minica mi-ar fi dat orice, dar nu voiam nimic de la ea. Asta o punea pe gânduri şi credea că o voi părăsi. Nu putea să accepte ideea că ne puteam despărţi acum după ce eram împreună chiar şi într-o relaţie precară. După această noapte parcă ceva ne apropiase mai mult totuşi, căci la despărţire am îndrăznit să o sărut eu primul, lucru ce a făcut-o nespus de fericită. Pentru moment aveam să lăsam timpul să decidă pentru noi, pentru că noi singuri nu puteam să mergem spre un ţel sau altul.http://en.calameo.com/books/0001367692aade14afcf9

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]