Eram copil şi mă-mbia
Cafeaua ce-o sorbea bunica.
Era „Menado”, ţi aminteşti ?
O cumpăra mai pe nimica.
Avea un farmec să priveşti,
Cum o fierbea cu focul mic,
Ieşea parfumul din ibric,
Iar când o bea spunea poveşti.
Eram copil şi îmi doream
Să sorb şi eu câte odată.
Ea-mi permitea, că mă iubea,
Să beau adesea cana toată.
Şi-aşa credeam că am crescut,
Mai mult atunci, când delectat,
Sorbeam menado-adevărat,
Cu mină gravă… de bărbat.
A fost odată ! A trecut,
Pe nesimţite, cum trec toate.
Cafelele-s adevărate,
Dar, n-au savoarea din trecut.
-->
Comentarii
Cu prietenie Lenuş