Ne simțeam bine-acolo, noi,
pe muchia de cuțit,
în aerul rar, în lumina rece:
priveam genunea,
ascultam cum cântă!
tu îmi spuneai: “se lasă noaptea-n părul tău!
a venit clipa
să-ți sorb otrava din priviri
și fructul gurii, rubiniu”…
și ne creșteau sub piele șerpi de foc
cerul tăcea,
iadul râdea
și trupurile noastre-nlănţuite
se prăbușeau, cu-armate de luceferi.
cânta genunea…
noi mâncasem fructul!
și-acum cădeam, prelung, prin clipe vaste,
cădeam…
cu pietre, soare si planete
și din căderea noastră se țesea
primul poem,
prima-ntrebare
și primul spin pe trandafirul
frumos
și păcătos
2
şi am ajuns… şi-am început
prin a sădi un pom: migdalul,
cu floare albă
şi amară
pentru nunta ţărânii cu ţărâna
în hainele de piele,
eram tot goi
şi ne iubeam arsura
3
si învăţam:
din iarbă, legănarea
din curcubeu, culoarea
din flăcări dansul, unduirea
timpul se rotea…
noi învăţam:
ce-nseamnă primul cearcăn,
primul surâs, abia schiţat,
lăsat la jumătate, întrerupt
de-un spin
cuvinte: rug, călău, frate ucigaş,
dar şi
denumiri de constelaţii
de-acum ştiam…
că umbra nu ne lasă,
că pielea nu-i mătasă
şi că se poate scrie c-un tăciune
şi tu-mi spuneai: “desfă-ţi şi părul
să mă scald in el,
să aud sunetul cascadei,
femeie, tu, genune cântătoare”
timpul se rotea…
noi învăţam:
rotire, curgere, mişcare…
şi toate-s trecere şi au un nume
de nerostit
de-acum ştiam: noi am muşcat plecare
din fructul rubiniu:
a ta,
apoi a mea,
sau invers…
ah, urletul genunii!
-->
Comentarii