ne întrepărtundem viețile tixiiți în cutii de chibrituri
în acele abominabile blocuri ceaușiste
moștenite din tată în fiu
și devenim încet-încet niște oameni din plastilină
modelați după zgomote
un fel de comis- voiajori antropofili
gen Gregor Samsa
gravitând perpetuu între un creier bolnav
și o inimă devastată de temeri
într-o lume-a lui Kafka
în care te poți trezi dimineața din om
într-un gândac negru de bucătărie
pe femurul manichiuristei de la parter
ea însăși o femeie gândac
care plimbă în fiecare dimineață un câine lup
și-un iepure
( uneori absurdul e mai cumplit decât realitatea!)
corpul femei cu boua de blană
atârnat de perete
este ultima amintire despre trecut
de pe vremea când încă mai eram niște oameni
în niște cutii de chibrituri…
-->
Comentarii