Vânzătorul de bonsai răgușise strigând
și făcând plecăciuni scurte:
- Bonsai ,bonsai la alegere,
avem smochini plângători,
arbori umbrelă și arbori de ceai,
uite, acesta e micuțul arbore de cafea,
și acesta e un jasminium primulinum, adică o iasomie,
avem și ghivece din lut ars,
cu pământ japonez, kiryuzuma și akadama,
adus de la mama lui,
nu trebuie decât să-i arăți un pic de dragoste, gaijin!
Străinul eram eu.
- Dă-mi un pinus ponderosa! îi zic,
cedând insistențelor sale,
și-mi iau pinul bonsai.
- Să nu uiți să-i scurtezi rădăcinile, gaijin, îmi strigă din urmă,
altfel ajunge la cer!
„Atlfel ajunge la cer…la cer!” îmi reverberează obsedant
cuvintele sale prin minte
înainte s-adorm
ba chiar și după aceea,
bonsai-ul crescuse până dincolo de nori
cu mine pe-o ramură,
nici nu-mi aduc aminte cum am căzut
îmi amintesc doar că pluteam ca o frunză purtată de vânt
că-mi rememoram viața pe repede înainte,
micuțul japonez era tot acolo:
- Ți-am spus doar să-i scurtezi rădăcinile, gaijin!
Acum intră în ghiveciul acesta din lut ars
și roagă-te să te pot vinde!
-->
Comentarii
La fel și mulțumesc!