Gândul se îmbracă în dorul de tine,
Strâng perna-n braţe, ziua nu mai vine.
Pe geana serii prind dorul în colind,
În zori de noapte cu dorul te cuprind..
Deschid al zilei ochi cu doru-n mine
Şi toate-mi sunt aşa de străine.
Să treacă ziua, în vis să te-ntâlnesc,
Când vine noaptea lumina o cerşesc.
Trec zile în dor, noaptea cu dor vine,
Trec nopţile şi somnul nu-i cu mine,
Se tânguie dorul, eu apun în el
În colivia cu gratii de oţel.
-->
Comentarii
Multumesc, Lenus, Valeria, Aurora si Gordan Mircea pentru aprecieri
Mulţumesc Ana Munteanu Drăghici! Superb comentariu, întradevăr mesajul meu a fost receptat integral de dumneavoastră.
Cu stimă,
...şi George nu mai vine
Starea de dor inunda sufletul poetei in fluviul cuvintelor incarcate de magie .Dorul -o mare de tristete si taina ne rascoleste propriile doruri .
Starea sufletesca ,daruita prin transfigurarea artistica ,persista izbutind in confruntarea cu realitatea : ,,Se tanguie dorul ,eu apun in el / In colivia cu gratii de otel ''.Apelativul astral ,prin verbul : ,,apun '' face din dor ,de fapt -un soare sau o stea vesnic aprinse in suflet .Reverenta acestei regine a cuvantului ,care precum petala alba a reginei noptii da lumina si sufletului cuprins de intunecarea deznadejdii...
Viata lunga cuvantului si tie -Agafia Dragan !
O poezie ca un leagăn al minţii cuprins de dor....
Fascinant, felicitări!
.
Cu drag,
Aurora
"Trec zile în dor, noaptea cu dor vine,
Trec nopţile şi somnul nu-i cu mine,
Se tânguie dorul, eu apun în el
În colivia cu gratii de oţel."
Incantatoare versuri! Am lecturat cu placere! Admiratie!
Frumoase versuri!