Mi-e stinsă ruga-n muguri de cuvânt;
Păcatul are germeni, se divide –
Prin nopţi încolăcite-şi ia avânt,
Dintr-un tunel cu tălpile aride.
Mă strânge-n chinga lui capricios,
Ca o haínă şi vorace hidră,
Preocupat să-şi termine de ros
„Meniul” nou ivit, cu dinţi de vidră.
Sub chipu-nşelător, ca de argint,
Îşi decupase-n grabă o fereastră,
Crezând că sub aroma-i de absint,
Calea spre iad o voi vedea albastră.
Pe mările de ceară-ale durerii,
Făclia arde-n noi, corăbierii...
Comentarii
Mulţumesc pentru semnul de lectură, Radu Balaj!
Mulţumesc pentru popas şi semn: Dorina Pop, Ana Ursu, Dan Sprâncenatu!