Mi s-au strâns cuvintele buluc înăuntru
s-au prins unul câte unul și-acum
literele s-au transformat în gâze care
țipă dinafară și-mi zgârâie mereu
timpanele până ajung în forma
cuvintelor care aș vrea să ți le
spun sau să le șoptesc dacă ți-ar
plăcea să le asculți într-o surdină
aparte în care n-ai mai ascultat
niciodată vreo melodie preferată.
Mi s-au strâns atât de multe încât
nu știu cum să le mai aranjez că
la-nceput le așezam în ordine ca pe
hainele de vară sau de iarnă în
dulap și le orânduiam pe fiecare-n
parte cum și când să ți le împărtășesc
dar timpul s-a-ncăpățânat să te
țină prins de cuvintele și frumusețea
alteia pe care am cunoscut-o
dintr-o poză și mă-ntreb dacă sunt
mai frumoase decât ale mele pentru
că nu văd decât o privire și-un surâs
palid din spatele cărora aud doar... nimic.
Acum aș vrea să le-arunc afară și-apoi
să le înmormântez sub tălpile mele
după ce le-aș bătători cât aș putea de
bine și după mulți ani să treacă cineva
să le audă să le dezgroape și să le
spună sau să le șoptească persoanei
iubite și ea să-l iubească și fericirea
lor să se vadă sub forma celui mai
strălucitor curcubeu după cea mai
mare viitură de pe planeta Pământ
când voi uita de ele sau nu voi mai fi.
Mihaela Moșneanu
Comentarii