femei cu tocuri înalte îmi umblă prin minte
zgomotul pașilor pe asfaltul zgrunțuros al creierului e inconfundabil
o imagine aproape orgasmică la vedere
femei preocupate să-și scape batistele parfumate pe jos
(”vai, ce drăguț sunteți, domnule!)
femei încălecate pe scaune ca niște picioroange caraghioase de cocostârc
sugând incitant băuturi colorate cu paiul
sau ascultând topite muzică de Barry Eugene White
chiar dacă lipsesc valurile mării
bulele efervescente de șampanie din pahare
e destul să aduc vorba despre Paulo Coelho
și ele ciulesc urechile
Adulter
Alchimistul
Învingătorul este întotdeauna singur
- ”stii, zice, eu mă omor după Paulo Coelho!”
- și mie îmi place, suprlicitez,
din păcate n-am întâlnit până acum pe nimeni
care să fi citit Paulo Coelho!
- ”niciodată nu e prea târziu, domnule,
bei o cafea ?”
imaginiele se succed foarte rapid
prin vidul memoriei
țâșnesc din toate colțurile întunecoase ale gândului
reproduc inexplicabil mirosul cafelei
fumul de țigară
zgomotul tocurilor înalte
soneria
fâșâitul rochiilor de mătase
și se repetă extenuant
ca într-o zi a Cârtiței
când descopăr cu groază că m-am blocat în timp
într-o noapte de întâi ianuarie
trasă la indigo
care se va repeta și mâine
și pe care o știu pe de rost
altă noapte nu va mai sosi niciodată
zorile mă vor găsi în aceiași cameră de hotel
în același oraș
la aceiași dată din calendar
cu același Paulo Coelho recitit
și repovestit
într-o limbă a surzilor...
-->
Comentarii
Eram sigur! Mulțumesc.