Încă de pe vremea când eram copil m-au fascinat coroanele copacilor puse în mișcare de acțiunea rafalelor de vânt. Priveam uimit legănarea inegală și, aparent, dezordonată a ramurilor, după fiecare rafală, căutând să înțeleg ceea ce se întâmplă în intimitatea acestei mișcări.
Cu timpul, am înțeles acest fenomen : datorită dimensiunilor diferite ale crengilor, precum și modului de dispunere a frunzelor, lungimile de undă ale mișcărilor ondulatorii realizate de ramuri sunt inegale. De aceea, se produc multiple defazări în coroana copacului (sau a pâlcului de copaci). Atât lungimile de undă ale miscărilor individuale, cât și defazările se modifică de-a lungul timpului, sub influența unei multitudini de factori : direcția și intensitatea vântului, durata rafalelor, pauzele care pot apărea între rafale etc. În ansamblul, mișcarea ondulatorie a crengilor devine complexă și, în același timp, fascinantă, neputând fi asemuită cu nici-o altă miscare cunoscută din natură.
Am căutat în dicționare cuvinte care ar putea fi utilizate pentru a denumi acest fenomen. Nu am găsit niciunul care să poată descrie complet și exact această mișcare (legănare) fascinantă. De aceea, mi-am propus să o denumesc „defragmentată”. Evident, fiind un neologism propus de mine, nu există nici-o garanție că va intra în lexicul limbii române. Am utilizat, întâia oară, adverbul „defragmentat” într-un poem din volumul de versuri „FATA MORGANA”, Ed. ePubishers, 2016: „Copacii triști, răniți de brume, / Se legănau defragmentat,/ Plângând peronul devastat/ Din gara mică fără nume”/.
Am înțeles, cu timpul, că fenomenul defragmentării este universal, putând fi regăsit în „miscarea” cuvintelor, ideilor, amintirilor, sunetelor, culorilor etc. De aceea, presupun că a spune „ideile veneau defragmentat” este întrutotul corect, pentru că mai multe idei, care bat la poarta minții deodată, ori secvențial, ajung pe „lungimi de undă” defazate și inegale. Tot așa, sunetele emise de instrumentele care dau viață unei creații muzicale (simfonie, concert etc) ajung, de cele mai multe ori, la urechea ascultătorului « defragmentate », dând naștere unei polifonii care fascinează.
Se știe că, în domeniul informaticii aplicate, defragmentarea desemnează un procedeu de recuperare a fișierelor împrăștiate pe parcursul compunerii lor. Aceste fișiere se găsesc în mai multe clustere, iar prin defragmentare se încearcă adunarea acestora în secvențe cît mai continui pentru a economisi spațiul discului. În acest caz cuvîntul a defragmenta este opusul lui a fragmenta, așa cum a demonta este opusul lui a monta, a deregla al lui a regla etc. După cum se poate observa, în anumite cazuri, prefixul „de” se aplică pentru a desemna aducerea laolaltă a mai multor elemenete (de exemplu, fragmenta-defragmenta), în alte cazuri pentru a separa aceste elemente (de exemplu, monta-demonta).
În abordarea propusă în acest eseu, a defragmenta conține ambele fațețe ale mișcări, respectiv, aducerea împreună sau desfacerea elementelor, fizice sau virtuale, uneori într-o logică deterministă, alteori într-o logică aleatorie.
-->
Comentarii