Misterul clipei

Misterul clipei

Un moment

este tot ce trebuie pentru a începe un poem,

într-o clipă de fericire

se vor forma primele cuvinte ce-i deschid zorii,

aşa cum lumina soarelui atrage respiraţia,

în timp ce natura departe îşi poartă cântecul

pentru începutul unei noi zile,

aşa cum izvorul nu are nevoie de apă,

doar de bucuria de a fi izvor, având totul.

Prin toate între ele, poeţii ar trebui să fie legaţi,

iar fiecare bătaie a inimii lor s-o simtă ceilalţi.

Sub pleoapele strânse aleargă imagini din vis,

din adânc derulezi amintiri,

risipit peste tot şi nicăieri, un fir de nisip

îşi caută forma plin de el,

de apa tăcerii,

până devine izvorul iubirii,

stele mari pâlpâie

ca nişte flăcări îngheţate,

un cer înstelat oglindit într-un ochi de apă,

un pustiu sfârtecat de unde vibrante

şi-n aer miresme de pelin.

.........................................................................

Din nou, fotografia mea departe ţi-a luat respiraţia,

închizi ochii şi cauţi, pictezi cu lumină,

dintr-o dată totul se mişcă,

prea curând, inima ţi se topeşte, precum mercurul se-mprăştie,

confuzia ţi-e încărcată de-atâtea note de disperare,

îţi aminteşti cum te uitai la mine, fără suflare,

ştii că am fost visul tău din copilărie,

eşti fericit acum când îmi priveşti curbura obrazului,

în sus şi-n jos, în nuanţe estompate,

continui traseul spre umerii divini,

cobori treptat spre şolduri, distilezi chintensenţa,

moment în care simţi

un loc de-o frumuseţe atât de senină,

respiri aerul de sub aripi,

derivă fără ţintă,

ca un mic vas în căutarea unui port,

în cele mai întunecate locuri a oceanelor,

pluteşti în acest spaţiu,

umbră contopită cu stelele din galaxii.

........................................................................

Ştii că încetarea oricărui gând este marea pierdere.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mariana, multumesc pentru semnul de lectura.

    Cu drag!

  • Multumesc, Aurora.

    Cu drag!

  • Multumesc, Lenus.

    O zi minunata!

  • "Sub pleoapele strânse aleargă imagini din vis,

    din adânc derulezi amintiri,

    risipit peste tot şi nicăieri, un fir de nisip

    îşi caută forma plin de el,

    de apa tăcerii,

    până devine izvorul iubirii,

    stele mari pâlpâie

    ca nişte flăcări îngheţate,

    un cer înstelat oglindit într-un ochi de apă,

    un pustiu sfârtecat de unde vibrante

    şi-n aer miresme de pelin"....

  •  Frumos mister!

  • Minunate versuri!

Acest răspuns a fost șters.
Mai Mult…
-->