din călcâie
zeci de cuvinte ne lasă urma fierbinte...
ni se încurcă privirile
a mea scotocește prin toate colțurile gurii
a ta soarbe toți macii buzelor
lăsându-le sterpe
șuvițe aurii stau răsfirate în pernele palmelor tale
scriu poemul grâului hrănitor
dezmierdați de zâmbete
din sânii pietroși încolțesc muguri sfioși
cât de obraznice se arată brațele
nu vor să afle pleoapele
nici noi
nu ne mai batem capul cu ele
au dezlegare să facă tot ce le trece prin minte
deschid larg urechile porilor
în timp ce clipele se scurg nefirec
jinduind după un te iubesc
în stomacul meu nemaincercat
biruitori fluturi multicolori
nasc coconi fierbinți...
flămânzii zbor
se hrănesc cu silabele respirație noastre
și tu mori,
eu renasc și iar mor
luminoasă pasăre Phoenix
tu, de la un capăt la celălalt foc
eu, cenușă înfiorată de amarnic dor
tu subțire izvor ca un fum
lângă mine noroc
cu blestem la un loc
când nimic nu-i al nostru
acum
amândoi
modelăm iubirea străinilor din noi.
Veronica Șerban
( 2017)
-->
Comentarii