Monocolor….sau nu
Cerul începe
să-şi stingă culoarea
marile păsări argintii
emană miros de ghiulele;
pensionarii
devin militanţi
să-şi completeze pensia;
langă o fântână fără apă
un bătrân
primeşte în dar
o pungă cu malai;
se bucură,
zâmbeşte,
arătându-şi dinţii
pe care nu-i mai are,
mulţumeşte
înclinându-se adânc;
ieri era albastru,
sau verde,
sau galben
astăzi
e roşu
din cap până-n picioare.
Comentarii