Vorbeşte Dumnezeu cu noi
prin pământul Vrancei,
prin munţii
ce-şi unesc braţele,
aţinându-ne calea...
Vorbeste Dumnezeu cu noi
prin dealurile
ce se prăvălesc,
ajungându-se,
supărate de goliciune...
Vorbeste Dumnezeu cu noi
şi prin norii care,
înneguraţi,
năvălesc, scoţându-ne
din bătătură...
Dar...
Ce păcat!
Din ce în ce mai mult,
Dumnezeu vorbeşte...
Comentarii
Dragi prieteni, îmi cer scuze, n-am fost acasă astăzi. Vă mulţumesc pentru comentarii şi imagini, dar mai als pentru tandemul la poezia mea. Continuîndu-vă ideea, domnule Munteanu, voi posta o poezie pentru copii.
O seară liniştită,
Elna
Păcat că oamenii au devenit surzi la vocea LUI... Iar EL atât de mult ne iubește, că se face că nu vede, și încă ne vorbește!
Gânduri deosebite, frumoase... Chiar îmi plac!