Mă inventez, în fiecare zi, din lacrimi
Și-mi sorb durerea crudă, sălbatică, mută.
Cum aș putea să scap cândva și de patimi?
Fug, privindu-mă-n oglindă, spre o redută,
Dar timpul meu e mort și neputința doare
Și omul ce-am fost ieri a devenit o... brută.
Aș evada din întuneric, da-i eroare
Și-n gândurile ce se-ncurcă pe asfalt,
Și-n privirea ce caută mereu un soare.
Ce-i de făcut? Prezentul croiește blând un salt
Spre orizonturi primitoare, neumbrite
La poarta cărora, de bucurie, tresalt.
Vai, codul de acces mă scoate din sărite
Sau sunt catapultat, brusc, în propriul viitor
Doar de silabe și cuvinte aburite?
Răspunsul zace-n buruieni și simt c-am să mor,
Dar nu cedez, chiar transform clipa într-o luptă
În care inamicul pare-a fi un actor
Distribuit să joace-ntr-o scenă coruptă,
Cu masca îmbâcsită de noroi și ceară.
De ce mă minunez că inima-mi e ruptă?
Respir iubire, chiar de durerea-mi e-o fiară!
-->
Comentarii
Lecturat cu mare drag!
Toată admirația și prețuirea!