moromeţeană
pun palma pe câmpie şi-i simt zbaterile,
e arsă de soarele verii şi tremură-n
miezul iernii când zăpezile cad pe
creştetul ei, îi simt inima pe sub brazde,
dureri ancestrale, pământ strămoşesc,
unde-s ţăranii tăi de-odinioară,
moromeţii au intrat în legendă,
niculae încă mai paşte oile pe la porumburi
şi se scaldă cu ilinca în iazul morii din vale
unde paţanghel spăla oile de râie,
după care pleca la furcărie prin sat
sau pe la mat să bea un ţoi cu alde aristide
primarul sau cu nea tudor bălosu
care voia să cumpere salcâmul lui moromete:
niculae-striga el- treci să o ajuţi pe mă-ta
să mulgă oile-
niculae punea capul în jos şi tăcea,
o ţinea pe bisisica de picioare
şi catrina cu hârdăul sub oaie trăgea din ţâţele ei.
(achim se gândeşte să plece la Bucureşti
în timp ce birică se duce pe la polina,
gelos că fata vrea să se însoare cu stan cotelici)
la fierăria lui iocan e dezbatere mare
ţugurlan îi ia la înjurat cu politica lor,
mama lor de hoţi, au furat tot
şi-acum vor să le plătim şi fonciirea,
iar moromete se ceartă cu jupuitu,
percitorul satului,
că n-a plătit fonciirea pe tot anul,
se hotărăşte să-şi vândă pământul
pentru a scăpa de angarale şi pentru
a-şi lua doi cai cu care să meargă cu porumb
la Piteşti ca să plătească taxele lui niculae
la şcoală.
miroase a primăvară, satul e trist, e pustiu,
câţiva bătrâni mai boşbâcâie prin curţi
după treburi…
-->
Comentarii