O muscă leneşă de fel,
Zbura lejer pe o câmpie;
Deodată-o prinse un cârcel,
Ivit, obraznic, pe sub ie.
Se aşeză pe-un fir de pai,
Debusolată, să-şi revină.
„Cum se făcu, de iarăşi n-ai
Nimic palpabil pentru cină?”
Conchise, plină de năduf,
Când... apăru o vietate,
Lângă-o tulpină de schinduf,
Cărând un ghemotoc în spate.
„Bună, cumetre!”-i zise ea.
„De eşti cumătră, rog mă iartă,
Că ochelarii sub saltea
Mi i-am scăpat! Li-i sticla spartă.
Dar ce transporţi aşa atent,
O fi vreo piatră preţioasă?”
(C-un glas mieros, inadvertent,
Se prefăcu pe loc că-i pasă).
„Ba sunt cumătră!” se-auzi
O furnicuţă obosită.
„E un amic ce îl găsii,
Zăcând pe cale, c-o bursită.
M-am oferit să îl ajut
Să îşi găsească muşuroiul.
Nu e, în firea sa, limbut,
Şi nu găsesc nicicum convoiul!”
„Da’ fraieră mai eşti mata!”
Răspunse consternată musca.
Eu apă n-am după ce bea,
Iar tu eşti moale ca molusca!
Mai dă-l încolo de nătâng
Şi hai să ne-ospătăm regeşte!
Acasă copilaşii-mi plâng,
A ta candoare mă uimeşte!”
„Ba să ferească Dumnezeu,
Căci m-ar distruge conştiinţa!
Eşti criminală? Aoleu!
Te rog să-ţi înfrânezi dorinţa!
Dacă ai fi în locul lui”,
Mai spuse gâza-nfricoşată,
„Şi un cârcel ori un cucui
Ţi-ar face felul dintr-odată?
Ţi-ar conveni atunci, subit,
Duşmanilor să le fii hrană?
La consecinţe te-ai gândit?
Ai trebuinţă de-o dojană!”
Şi fără vreun avertisment,
Se-ntoarse-ndată pe călcâie,
Lăsând „amica” un moment
Cu o privire de momâie.
Pe când să cugete un pic
La fapta ce o comisese,
Un ciocârlan ceva mai mic
Şi dornic de bucate-alese,
O înhăţă cât ai clipi
Pe-nfometata zburătoare
Şi cât ai zice „O la li”,
O transformă în demâncare.
Povestea-i simplă şi cu tâlc:
Când răul altuia ţi-e scopul,
Mai bine este să taci mâlc,
Ori s-ar putea s-alungi norocul!
-->
Comentarii
Mulţumesc, doamna Vîlceanu! :-) Stimă,
Buuuun
! Felicitări!
Mulţumesc, Dorina Pop! Cu prietenie,
Mulţumesc mult, Lenuş Lungu! Cu drag,
Superbă fabulă!