Atunci,
s-a deschis ochiul ceţii,
tăcerea de spaimă şi durere,
neputinţa mea
de a vedea,
de a înţelege,
de a crede.
Sclipirea senină din mâinile,
din zâmbetul tău
cobora în încolţirea altei ierbi.
Nu se mai ţeseau anotimpuri,
dimineţi şi apusuri,
era doar starea aceea,
dintre veghe şi aşteptare,
dintre făptură şi nălucă;
împietrea lacrima
să nu-ţi tulbure frământul.
Mă strigai cu numele
celor plecaţi,
răscolitul adâncului
te purta mai aproape de ei
decât de mine.
Eu auzeam corbii cum bat clopote,
tu vedeai scânteia luminii
Atunci
-->
Comentarii
Semn de placuta lectura si apreciere!
Multumesc, tuturor pentru lectura si apreciere!
Admirație.
Multumesc!