Soarele apusese de mult. Nici o adiere de vânt nu răcorea atmosfera încărcata a serii de vară.
Bărbatul stătea pe verandă, cu umărul sprijinit de stâlpul scării. Privea gânditor, scrutând cu ochii negri, bolta cerului. Era o linişte nefirească, doar greierii se auzeau încet. Coborî treptele şi se îndreptă spre lacul ascuns de desişul copacilor, care adăposteau taine de nepătruns. Semeţia lor impresiona, inspira respect, ştiind că vârsta depăşea sute de ani.
Paşii lui îşi încetiniră ritmul…o muzică neobişnuită, suavă, răsuna în liniştea de nepătruns. Vocea diafană de femeie, încânta auzul bărbatului. Lacul era încercuit de pomii ce-i ofereau protecţie. Încremeni! Încetă să mai respire, de teamă să nu fie descoperit.
Un peisaj din altă lume se desfăşura în faţa sa. Apa se tulbura, un trup gol, alb ca laptele tâşni din adâncuri, poleit de razele argintii ale lunii. Salturile ei păreau jocurile unei sirene. Părul des îi atingea mijlocul. Spiralele corpului ei în aer îi înfiorau simţurile.
Picături fierbinţi de sudoare i-se prelingeau pe piept şi pe tâmple, umezindu-i pletele de abanos. O naiadă!
De unde apăruse? Ţinuturile ei se aflau in legende. Avea impresia că visa sau era un miraj. Totul devenise o vrajă ţesută din mătasea neagră şi străvezie a nopţii, îmbrăcând împrejurimile în magia melodiei senzuale a creaturii de basm!
Ea se îndreptă spre mal, unduindu-se uşor ca o fantasmă. Îi făcea semn cu mâna, să vină în apă. Zâmbetul dulce, ochii verzi, hipnotici îl acaparau…voinţa lui nu mai avea nici o putere de-a se împotrivi. Ea întinse braţele spre el şi îi prinse degetele. Pielea ei era rece când îl cuprinse în braţe. El o strânse cu putere, încercând să-i ofere din căldura lui. Naiada ii susura la ureche sunete din altă lume. Nu vroia să se trezească dacă era un vis.
Îşi împleti trupul cu al ei, dar buzele femeii erau de gheaţă, la fel ca întreaga ei fiinţă. Dorinţa lui reuşi, să-i transmită frânturi din frumuseţea vieţii. Apa se încălzi ca din senin şi începu să fiarbă uşor în jurul lor. Deşi părea clocotită, el nu simţea decât corpul ei pierdut într-al lui. Vârtejul ameţitor al sărutărilor îi topea pe amândoi, devenind o învolburare de sentimente şi şoapte întretăiate cu suspine moi.
Apa creştea în intensitate…i-a înghiţit nesăţioasă. Ca prin minune totul a devenit ca la început. Lacul era liniştit şi limpede, părea că nimic, nu se întâmplase de multă vreme.
Regina nopţii era martoră la ritualul străvechi al trecerii in nemurire. Pe verandă, balansoarul încă se legăna uşor.
În fiece noapte cu lună plină, oamenii auzeau două voci, bărbat şi femeie. Îşi cântau dragostea şi durerea în miez de noapte. Atunci, adâncurile tainice ale pământului se deschid, secretele din cutia Pandorei ies la iveala.
Zorile îsi fac apariţia, cei doi dispar. Mulţi jură, că i-au văzut cum se afundă în apă acoperiţi de valuri.
Viaţă şi nemurire….
Constantin Camelia
2010
-->
Comentarii
Sinopsis In the Heat of the Night
In oraselul Sparta, Mississippi, este gasit cadavrul unui om de afaceri. Seriful ii ordona adjunctului Wood sa scotoceasca peste tot in cautarea faptasilor. Wood gaseste la gara un tanar de culoare, imbracat elegant, si hotaraste ca el este suspectul de care are nevoie. La sectie se descopera ca acesta este Virgil Tibbs, ofiter la Sectia Omucideri a politiei din Philadelphia, sosit in oras pentru a-si vedea mama. Seriful sudist, incapabil sa duca la bun sfarsit cazul, se vede silit sa faca echipa cu mult mai experimentatul ofiter de culoare. Pe masura ce se apropie de finalul anchetei, cei doi barbati invata sa se pretuiasca si sa se respecte, infrangandu-si prejudecatile.
Domnule Serban, stimata Timeea, sunt sigura ca povestirea mea, nu are nimic in comun cu filmul despre care amintiti! Mai ales, ca fiecare dintre noi are nopti cu arsite!
Nu am vazut acest film, desi Sidney Poitier este un actor pe care il apreciez! Sincer...nu vad rostul remarcilor dumneavoastra! Subiectul filmului nu coincide cu cel al eseului meu!.Ce ar trebui sa fac? Sa-i cer voie lui John Ball, pentru titlu? Am citit multe poezii care se intituleaza "Toamna"....Si? Cu drag si prietenie! Va multumesc pentru lectura
!
Multumesc mult, Lenus pentru lectura si pentru minunatul tau eseu!
"In the heat of the night" 1967. Filmul a fost magistral, si traducerea titlului original este "IN ARSITA NOPTII". Ce sa inteleg din aceasta coincidenta de titlu? Poate ca John Ball a acordat vreun drept de copyright pt acest nume asociat cartii si filmului? In acest caz, ar trebui specificat "Used By Permission. All right rezerved"...
"In arsita noptii" este un celebru roman politist scris de John Ball, si ecranizat cu Sidney Poitier in rolul principal. Folosirea acestui titlu face o confuzie cu celebra lucrare, desigur este doar o asociere intamplatoare, presupun...
Felicitări Cami! Minunată povestire şi ca semn de preţuire am păşit tiptil şi-n tăcere am lecturat. Şi mai jos mă iscălesc printr-un foc al unui suflet....
Focul sufletului meu...
Străbat în adâncul sufletului meu…caut… focul….E întuneric…e frig în suflet fără căldură.Pornesc prin frigul sufletului meu în căutarea focului să ardă din nou speranţa la viaţă.Acel foc e soarele din trupul meu…E noapte şi frig caut focul soarelui să mă readucă la viaţă.Cărările sufletului sunt ca un labirint mă cânt şi mă plâng după focul soarelui meu.Îmi e dor de aceea lumină şi mă cutremură gândul să nu se stingă flacăra primită o dată mai demult…Încet o apuc uşor prin cărările labirintului….Mă simt desculţă şi dezbrăcată.În visul meu nebunesc voi gasi focul,mă va încălzi şi mă va hrăni…mă va face caldă…Cu mâinile deşir ceaţa groasă din faţa mea.E o ceaţă lăptoasă şi cenuşie.În această ceaţă tremură multe gânduri şi mă trag în toate părţile.Ceaţa este un desiş de întrebări şi frecuşuri ale minţii mele…Mă clatină,noduri groase,ca nişte funii,temeri din poveştile cenuşii mai demult….Caut cerul dar nu îl văd de ceaţa deasă…şi nu-mi văd stelele mele care până nu demult îmi cântau.Nu zăresc luna….dar mi-e dor de focul soarelui meu.În noaptea asta se face naşterea unei noi zile şi a unui nou timp….este o margine…O muchie de unde trebuie să sar odată, că nu mai vreau nodurile astea din drum…Asta e marginea şi mă duc să o dau focului când îl voi găsi.Merg… nu văd nici o cărare, nici un drum. Unde e focul soarelui meu?Îmi aduc aminte de lemnul meu…Un lemn mângâietor. Îl gĂsesc în suflet şi îl aprind. Fumul lui dulce şi tare, pătrunzând până în inimă şi mai departe, curge ca un sânge în mine. Mă umple şi iese prin răsuflare. Se varsă şi pe drum, ca o apa albastră. Şi mă ajută să văd. Începe o carare. Se taie ca o potecă mergând în sus, pe aer. Urc pe potecă şi îmi cânt. Îmi cânt încet mi-e mai uşor aşa. Oboseala mă poate adormi şi frigul mă poate amorţi. Într-un fel sunt ca fetiţa cu chibriturile, doar că am aprins numai un lemn… pe care l-am stins apoi, să-i sorb fumul sacru. Şi sunt în mers, în drum, în căutare. Nu am ramas între cărările labirintului. Mă duc să-mi găsesc focul, să-mi hrănesc şi să-mi cresc flacăra. Ca să nu-mi fie niciodată frig…Poteca duce acum printr-o pădure a sufletului din imensul labirint. Aici pomi înfloriţi şi păsări, acolo trunchiuri răsucite. Sunt şi bucăţi de zid şi pietre sparte, semne ale unor străbateri şi lupte mai vechi… Sunt toate bucaţi din viaţa mea, înşirate pe drum, să le mai vad o dată.Sunt în noaptea vederilor şi alegerilor… nu e singura şi nici ultima.Sorb încă puţin din fumul lemnului cel drag. Aprind, sting şi respir… Păşesc încet, cu inima în tâmple, în palme şi pe buze. Mi se fac ochii degete, să pipăi dincolo de pietrele sufletului… Mă lasă să văd doar când intru în cerc.În flăcările roşu-albastre-aurii joacă lumina cea dorită, cea plânsă cu atâta dor, căldura sufletului a vieţii mele… Sângele-mi goneşte, strigând de bucurie.Îmi vine să alerg, să îngenunchez…. alerg, ajung la margini, apoi îngenunchez, cu mâinile înfipte între flăcări. Mi-e de jar dragostea, pot să ard şi să mă fac scrum, focul cel viu. Mă asez în căldura visului şi-n miezul de iubire plină şi densă, arzătoare… împlinirea visului nebunesc, prin care îmi reiau puterea de a răsuci şi arde ceţurile şi nodurile. Dar focul soarelui meu este păzit.Păzitorul focului. Omul din multe vise… O fi el? Ştiu privirea asta…L-am mai văzut,prin vis, între feliile din “visul nopţii”, încreţitura dinspre tâmple, jocul ochilor plini de zâmbet… de săgeata câte unei desluşiri. E lângă foc. Şi văd privirea, care ţine bolta luminoasă deasupra focului şi mă învăluie cu cald şi drag.Mă aplec şi sorb din foc cu palmele,aşezându-mi căldura în pântece, în inima şi între ochi.Mă umplu de căldură şi putere, de vârtejul visului. Mă ridic, uşor ameţită… Privesc. Păzitorul îsi arată chipul dintr-o parte.Un profil de vultur, ochi de om cu flacăra… Mă apropii încet, primind în fiecare pas bătaia caldă a inimii pământului, şi mă aşez. Simt locul cald sub mine, respir aerul cald, sorb luminile curgând din flăcări…Simt…focul sufletului meu acum îm
Mii de multumiri pentru cuvintele frumoase, Patricia! Ma bucur, ca va place povestirea!
Mihaela, iti multumesc pentru aprecieri, dar si pentru poza
Esti faina!
Multam fain,Maria!
Esti tare nostima! Adevarul este, ca atunci cand scriem sau citim, ne transpunem in povesti! E o magie pe care nu o traieste oricine! Doar cei carora le bubuie mansardele
-
1
-
2
de 2 Următor →