ÎN ȚARA LUI PĂCALĂ – POEME
(Corneliu Neagu, 12.05.2019)
STRĂIN LA TINE-N ȚARĂ
Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,
stau gândurile-n margini de redută
sub ploi de toamnă aducând fiori
pe picături de apă ne-ncepută.
Ne amăgim în nevăzutul prag
al veacului care a-nceput să crească
pe falsele valori ce ne atrag
în cursele cu miză nefirească.
Suntem conduși de un destin bizar,
fără suport în gene ancestrale,
clădit inapt pe un țesut precar
din imanente falsuri marginale.
Cuvintele strâmbate nefiresc
se zbat incert în conversații nule,
cu goliciunea tâmpă ne rănesc,
în hăuri explodând ca niște bule.
Modele adoptăm de împrumut
nu le testăm, nu știm dacă vor ține,
ne poticnim și-o luăm de la-nceput
cu altele, crezând că-ar fi mai bine.
Se scurge viața pe cârpeli ad-hoc
clamate în discursuri insipide
de indivizi ce și-au găsit un loc
cu faimă cunoscută în partide.
Valorile încep să ne dispară,
răpuse de acest destin bizar,
tot ce încerci îti pare în zadar,
o, biet român, străin la tine-n țară!
LUMEA CA UN VIS
Mai trece-o zi, mai facem un popas
prin amintirile ce dau năvală,
și nici măcar cadranele de ceas
nu pot să țină-această socoteală.
Prea multe gânduri strânse la un loc
ne bântuie cu ploi de neuitare
iar lemnele aduse pentru foc
stau veșnic înșirate pe cărare.
Ne legănăm pe pânze de-ndoieli,
ne aruncăm în marile dezastre
punând adesea false rânduieli
în profunzimea sufletelor noastre.
Ne amăgim cu vorbe de salon,
cântate în slogane deșănțate,
crezând că vom primi vreun plocon
iar nu pumnale-nfipte pe la spate.
Iar câteodată chiar ne batem joc
de omul bun, cu multă nepăsare,
apoi ne plângem că n-avem noroc,
că viața ne-a adus doar disperare.
Iar lumea ni se pare ca un vis
în care se mai joacă o partidă
pentru-a vedea cine va fi ucis
pe-o margine de amăgiri stupidă.
Intr-un târziu, lipsiți de jucători,
vom pune singuri arma blestemată
la tâmpla-ngenunchiată de fiori
ca-ntr-un târziu să fie detonată.
TREC ZILELE DE-A VALMA
Trec zilele de-a valma, fără rost,
și mă întreb: ce vor lăsa în spate?
Din amintirea celor care-au fost,
noian imens de visuri spulberate!
Ce poate fi mai greu decât așa?-
să crezi în visul tău, să ai speranță,
fără să știi că-n umbră piaza rea
nedrept îți frânge orice cutezanță.
N-ai fost și nu vei fi deloc dorit
în lumea celor care se îmbată
doar cu iluzii smulse dintr-un mit
cu rădăcini înfipte-n niciodată.
Mergând spre nevăzutul nicăieri,
sunt ca o pleavă veșnic răscolită
între un mâine ce va fi și ieri,
tărâțe oarbe din a vremii sită.
Nu poți răzbi numai cu munca ta,
nici cu talentul hărăzit de soartă,
în lumea strâmbă care nu te vrea
nu vei găsi o judecată dreaptă.
Atâția proști s-au cocoțat pe sus,
nicicând nu au visat așa mărire,
dar vântul nedreptății i-a tot dus
și neamurile proaste, în neștire.
Trăim cu toții un delir cumplit,
tot ce zidim se fură peste noapte
privim peste prezentul adormit,
visând un viitor cu mierte coapte.
În țara lui Păcală Cel Vestit
doar bășcălia dârză te mai scapă
sau șmecheria prostului școlit
ca rațele care-au trecut prin apă.
-->
Comentarii