în ţara umbrelor de fum
dor zgrăbunţ şi dor nebun
mă risipesc şi m-adun
ca un val murind-iubind
într-un sâmbure de ghind
şi mă nasc ca un homer
fără soare, fără cer,
având umbra prin albume,
fără chip şi fără nume,
când încep dracii să joace
luna sabie se face,
sună luceferii pe case
în ceasul liniştii rămase,
noapte, vânt şi-aproape ud,
atât la nord cât şi la sud,
oriunde vezi, e totul mort,
luminile s-au stins în port,
ceremonia este gata,
veniţi şi luaţi-mi beregata,
să nu-mi ucideţi nici un dor,
nu pot să mor aşa uşor,
căci hoaţa iar sapă cu râtul
şi-mi răscoleşte tot trecutul,
sunt libelula printre trestii
ce zboară lângă mii de bestii;
o, Doamne, nu mă rătăci,
stai lângă mine vizavi,
iubeşte-mă ca fiu al tău,
nu m-arunca iară în hău,
mai lasă-mă pe-acelaşi drum,
în ţara umbrelor de fum…
duminică, 3 mai 2015
-->
Comentarii
Foarte frumos poemul!
Poem ce răscolește sufletul, poem de trecere spre un viitor cenușiu dintr-un trecut ars, care mai fumegă. Politicienii ar trebui spânzurați de picioare, cu capul în jos, în fum cu ardei iute. Așa merită distinse domnule,
Ionescu-Bucovu. Felicitări !
Un poem tulburător al trecerii, un poem cu alese metafore...