Înălţare
(GV)
Urc spre cer pe la amiezi,dintr-o carte învechită,
alergând prin ploaia caldă,de sub genele de îngeri,
după ani şi ani de-a rândul,într-o joacă tăinuită,
să învăţ iar dimineaţa,să înceapă fără plângeri.
Izvoresc parcă într-un codru,dintr-un colţ ce-i dat luminii,
sub o ploaie mai stupidă şi măruntă şi în plus,
să-ţi scriu toamna -n rânduri, sănii,
izvorând din codrul verde,către-albastrul cel de sus.
Mă scriu toamna ta iubire,dintr-o seară ce-i deplină,
zbor spre cer,în bucurie,chiar de aripa mi-e frântă,
astre ,zări şi case toate-s adormite în lumină,
tăinuind un dor iubire,strâns în mâna ta cea sfântă.
Nu mi-e teamă nici de carte,nu mi-e teamă nici de clipă,
bucurie am în mine,dorul,toamna şi iubirea,
viaţa mea e zbor ce -înalţă,dorurile sub aripă,
infinitului cu tine,căutăndu-mi nemurirea.
-->
Comentarii