Sigur exişti undeva!
Încă te-aştept construind vise.
Implicaţi în alte existenţe posibile,
trăim în mici puşcării negre,
unde principala fericire a lumii…
este speranţa.
Mă lupt cu dorinţele,
pe holul îngust al minţii,
într-o beznă luminată la capete.
O iscoadă a împrejurimilor
îmi aduce zilnic,
un vis înecat la ţărm.
Cu iluziile asasinate,
viaţa-i o înaripată cu strigăte nocturne,
căreia i s-au ciuntit aripile,
eşuând pe-un mal al speranţelor absurde,
unde-o aşteaptă: „Groparul-Balaurul-Timp”,
ticăind cronologia înmormântării...
tuturor lucrurilor.
Visele mele de la pământ la lună
sunt prinse de veşnicii nepătrunse;
trezvi de suflete fără cina de taină
pun rămăşag pe cine-o să rămână,
stau la poveşti de tihnă nebună,
cu însuşi groparul ceasului sfânt.
Visele se nasc cumva sub o lună plină,
sfârşind îngropate de vii, sub pământ.
-->
Comentarii