Sunt tot mai departe
de zările timpului nesfârşit,
prin fibrele subţiri ale nervilor
îmi tremură influxurile sorţii.
E tot mai adâncă fântâna,
deasupra de albastrul izvor
prin care fulgerul apei urcă
mai mult decât gândul la cer.
În ochii mei ferestrele nopţii
se deschid singure spre stele
şi numai somnul ori moartea
le pot închide.
-->
Comentarii