Dă-mi mâna...în mâna mea o pune
noi să plecăm iubite împreună
acolo unde luna nu apune
și timpul stă lipsit de vină
ți-e părul alb... mi-e chipul ofilit
vremelnicia pasul ne apleacă
se împiedică dorința de trupul obosit
zăpezile în noi coboară să petreacă
râzând să le topim pe toate
să știm că nu există moarte
și morții sunt doar sfere de lumină
plecate undeva în zone fără nume
noi să dansăm iubite împreună
în poarta zăpezilor ce or să vină
nebuni o lume întreagă de ne crede
să nu ne pese ce știe ea și vede
în valsul iernii pereche să ne prindem
iubirea nimănui să nu ne vindem
noi să zâmbim iubite răceala ei sfidând
să trecem pragul iernii să îl pășim râzând.
-->
Comentarii
Foarte frumos! Admiratie!
Agafia, iti ividiez optimismul, realitatea e mult mai cinica decit sebarea ta candida de " sfirsit de stagiune". Dar oricum poezia suna bine si e cladita cu mestesug...
Versuri foarte frumoase!
iubirea nimănui să nu ne vindem...esenţa
Superbe versuri Agafia...Felicitări!
Îmbrățișez dorul, iubirea și versul tău cu mare, mare drag, Agapia! Îmbrățișări dragi trimit și către tine!