ÎN SUSUR DE IZVOARE
E un loc cu sudoare și emoții găsit
La poalele pădurilor de brad, sub munte,
Unde o vară-ntreagă cu drag ne-am întâlnit
În susur de izvoare și-n boncănit de ciute.
Ne căutam răcoarea în sufletele arse
Precum piatra de var în marile cuptoare
Și ne strângeam puternic în brațele vânjoase,
Că nu știam de noi, de miei sau... de mioare.
Dormeam pe fân uscat c-o cergă peste noi
Alăturea de focul înconjurat de câinii
Care păzeau bordeiul și staulul de oi
De urșii ce dau iama pe la apusul lunii.
Ne încordăm mai tare în desele suspine
Și gângurim molcom în noaptea înstelată,
Și nesătul de somn trag țolul peste mine,
Să nu aud izvorul cum urlă-n cataractă.
Pe crestele înalte sunt umbre și lumină
De Soare împletite printr-un hățiș de brazi;
Ce în curând coboară într-un acord de liră,
În care tu, un înger, prin ele te înalți.
ION PĂRĂIANU
-->
Comentarii
Frumos poem cu iz patriarhal!
Foarte frumos! Pretuire.