În vise
petale albe
se scuturau pe cărare,
şi-şi tremurau pe rând
frunzele,
plopii batrâni.
Sunet de viori
îmi înflorea în auz
melodii uitate
în tăcerea cuvintelor
abandonate,
striveam fugar
un gând,
căutarea mă instiga
la violenţă
în gesturi
şi-mi balansam sufletul
între două
mirări.
O stea
a făcut disperată
semn cu lumina
şi a cazut
suferind de uitare.
Liniştea ascunsă
sub acoperişul lunii
a fost speriată
de un şarpe
de lumină,
tăindu-i faţa.
Ochi marii
vor să ceară
socoteală nopţii,
stele albastre,
vise albastre
se contopesc.
Căderea ta în clepsidră
e un mister
al voluptăţii,
un înger
a picat în tine
la înflorire,
şoaptele-ţi suave –
plânsul dimineţii
în ierburi.
O pasăre
trezită din somn
şi speriată
zboară haotic,
mirosul ierburilor
înfiorate
mă ademenesc
în strănut.
Mă întorc în mine
şi sunt
năpădit de cuvinte
care mă mângâie,
cu un început de vers
gata să fugă-n
uitare.
Ajuta-mă, Doamne,
să ţin minte
fugarele gânduri,
întorce-mi amintirile
în cuvintele
plânse
în cantece
de dor albastru.
După aceea, tăcerea
îşi ştie menirea
şi mă lasă
De unde am plecat...,
în vise.
-->
Comentarii