S-ar putea spune multe
despre sentimentul propriilor limite
chiar şi oraşul îşi schimbă pielea cîteodată
şi cerul, şi plaja
suficient pentru a spori deconcertarea
omului care pleacă în fiecare dimineaţă
în excursie
privind oamenii cu mirare cuminte şi placidă
uneori prea slabă pentru propriile teorii.
Aşa înduri: cînd nu eşti de faţă,
nici în eternitate nimic nu curge
mai mult decît dor şi durere.
Se poate spune: mi-e dor de vară, de Il Rosso
sau mi-e dor de o altă lume ori chiar de mine însămi.
Aşadar, de ştiut, de neştiut, de visat.
De tine, ca de mine.
-->
Comentarii
Lenuş, Gabriela, vă mulţumesc pentru lectură şi consideraţii!
Frumoase versuri!