E oare doar,
a minţii noastre-nchipuire,
că suntem vii
şi-n astă lume hoinărim?
Că stăm privi la naltul
fără nume,
şi mielul,
ce zburdă pe câmpii!
Cum pot să-mi strig îngrijorarea
de-a fi o umbră,
rătăcitoare printre vii?
Cum pot iubi,
de sunt un gând,
ori fum,
printre stihii?
Cum pot s-aud,
când lemnu-n foc trosneşte,
cum pot să văd
urgia iernii,
când eu,
sunt doar poveste?
Cum pot citi în stele,
de am orbite goale
şi cum s-ascult urgia
durerilor astrale?
Cum să strivesc sub talpă
doar veştedele frunze,
cum să-mi sărut copiii,
dacă mi-e gura
fără buze,
cum să scriu serenade,
fără arcuş şi lună
şi cum să-mi aud
gândul,
şi marea, în furtună?
Unde-aş putea găsi
răspunsuri,
la toate ce am întrebat,
cum să devin fiinţă,
să am un vis înaripat
şi-o inimă,
în corp nevinovat!
Răspunde-mi, de-ai putere
şi om eşti,
cu adevărat!
-->
Comentarii